Gand de dimineata…sau nu!

E vorba despre mine. Mai exact despre cum gandesc eu, cum decid. Când sunt nevoiră să analizez o problemă întotdeauna în capul meu e haos. Mă contrazic singură, analizez problema pe toate parţiile, din nou mă contrazic singură, fiind când de-o parte, când de alta a problemei. În această dimineaţă mă deranjează gândirea mea, mă distruge complet!  Păi eu ar cam trebui să plec… o să scriu pe seară partea a doua sau altceva. Okay!! Din nou m-am contrazis în gând, îmi e atât de greu să iau o decizie. Ne citim mai târziu! Hugs&&Kisses.

Strazile.

E noapte, călătoresc în acelaşi oraş, pe aceleaşi străzi, cu amintiri din beţii recunosc fiecare stradă, nostalgie cruntă. Recunosc fiecare străduţă, dar nu şi oamenii. Străzile nu se schimbă doar oamenii fac asta, detaşându-se de suflet, uşor pierind în negură. Şi hoinăresc, am intrat în rolul unui om singuratic, eu sunt sufletul meu şi devin el, îl urmez, se simte singur, trupeşte sunt doar eu. Felinarele luminează fiecare faţă de pe stradă şi doar ele mai oferă puţină divinitate intr-o lume oarbă. Nervii sunt sub presiune, ochii plâng pentru o secundă dar raţiunea nu-i lasă să se descarce. Capul sus, privirea înainte, zâmbesc străinilor şi sunt schimbarea pe care vreau s-o vâd în lume. Nu mai trăiesc în lumea mea, vreau să guvernez lumea în care trăiesc. Nu mai vreau să fiu doar pentru mine, vreau să fiu pentru oricine o bucurie. Se umple sufletul de fericire când ochii zăresc fiinţe ieşite din tipar.

Fenomenul Ultra.

Pentru o parte din cei ce vin pe stadion, spectacolul sportiv trece pe un plan secundar.
Ei vin să-şi încurajeze echipa prin diferite metode:
cântece,folosirea de fumigene, petarde şi torte şi prin metoda cea mai costisitoare, dar şi cea mai spectaculoasă – crearea de coregrafii.
Aceşti suporteri sunt suporterii ultra.Total diferită de mentalitatea “Hooligans”care promovează şi susţine violenţa pe stadioane.
Suporterii ultra sunt organizaţi în grupuri.În România sunt aproximativ 10 astfel de grupari la fiecare echipă.Membri unui astfel de grupari plătesc
un fel de cotizaţie,iar deciziile privind activitatea lor se face pe stil democratic(adică vot).
Ierarhiile unei galerii:
-pe prima treaptă se găsesc acei suporteri ce vin in peluză,deoarece preţul biletelor este mai scăzut faţa de celelalte părţi ale stadionului,iar ceste persoane nu au nici un rol în deciziile galeriei.Sa fiu mai explicit sunt un fel de “ultrasi”doar pe parcursul meciului si atat.
-a doua treapta sunt suporterii ultra,cei ce reprezinta si carasterizeaza acel fenomen ce ar trebui urmat si de restul persoanelor.Ei sunt persoanele care au diferite manifestari prin care işi susţin echipa fără nici un dubiu:
-cântece
-aprinderea de torţe
-si realizarea de coregrafii
-Iar a treia şi cea mai importantă treaptă are la bază liderii grupărilor.Ei sunt cei ce conduc manifestarea din incinta stadionului,cântece,fumigene,petarde,coregrafii etc.
Fenomenul “ultra” după parerea mea este dragostea de echipă propiu zisă,prin susţinerea ei indiferent de locul în clasament sau cât de rău joacă.
De asemenea, adversarii trebuie intimidaţi prin orice mijloace, inclusiv prin violenţa fizică. În plus, suporterii ultra trebuie sa fie total independenti faţă de club şi să fie originali.
Primele persoane care au fost atrase de acest mod de susţinere au fost tinerii intre 15-25 de ani,ceea ce defineşte acest stil ,”un stil rebel”.
La acest nivel susţinătorii ultra pot devenii uneori şi violenţi.Ura faţă de mişcările politice,poliţişti se transferă şi pe stadioane.
Dar aceasta se întamplă rar acestui stil de viaţă pot spune,pentru ei ţinta numărul 1 este adversarul nu sistemul.
Trist este faptul că istoria ultrasilor din România este una foarte scurtă.La noi apare doar pe la sfârşitul anilor “90.

 Un articol scris de către Pop Andrei.

Godsgang nu gangsta.

Toţi o ard gangsta,toţi sunt mari şi şmecheri,niciodată mari şmecheri,înjură de iisus,din câte porunci sunt nu respectă nici jumătate dar se cred mega credincioşi.Da,mă refer la “repări”.Cântă despre dumnezeu,se roagă,îşi fac cruce doar între patru pereţi sau de ochii lumii,nu calcă în biserică,doar o dată pe an.Dar ce contează?Ei sunt credincioşi.Întreabă-i când s-au spovedit ultima dată,vezi,mai ţin minte cât timp a trecut.Am şi eu o vecină gen,merge în fiecare duminică la biserică,vine acasă şi înjură de se coboară toţi sfinţii pe pământ.Eu nu sunt credincioasă,recunosc,nici nu încerc să par şi nu mă laud.Cum zice Spike “Nu exista nici un zeu trecut prin chin/La care sa ma inchin”,măcar nu e ipocrit.Şi îi critic mă,îi critic,sunt penibili.Şi mă enervează mai tare că îi mulţumesc lui dumnezeu pentru ce le-a dat.Closed mind!Ai obţinut ce ai pe propriile puteri,wake up!Când pierzi de ce nu îi mulţumeşti?Când pierzi îţi găsesşti scuze “aşa a vrut dumnezeu să fie”..nu mai zice la nimeni,lasă,mai bine taci.Acuma două zile am dicutat cu o rudă mai în vârstă,îmi povestea prin ce greutăţi trece,cum era să-şi piardă vederea şi că aşa a vrut dumnezeu.A mers la doctor,i-a dat ceva pastile,şi-a recăpătat vederea.Ghici de ce?Pentru că din nou aşa a vrut dumnezeu.E comic.Cam nehotărât tipul ăsta.Din respect nu i-am mai spus nimic,i-aş da lumea peste cap explicându-i că dumnezeu e defapt universul şi totul depinde de ea.

Nu te indoi de visele mele.

Criză de nervi?Bifat!

Vorbeam cu mama despre facultatea de jurnalism,unde vreau sa merg mai departe.Îi spuneam că m-am interesat,că sunt entuziasmată şi abia aştept.Iar tata din spate,mă întreabă despre ce e vorba.Cu zâmbetul pe buze îi spun aceeaşi poveste care i-am spus-o şi mamei.Reacţia lui m-a indignat atât de tare încât nu m-am putut controla şi am vorbit foarte urât cu el,l-am intrebat cine se crede şi cum îşi permite,l-am trimis la culcare,am urlat ca o nebună,parcă nu eram eu.De ce?Mi-a spus că eu nu o să ajung niciodată acol,nu crede în mine şi “una ca mine” nu are ce căuta acol.Stai puţin,nu ştii ce pot,nu ştii câte aş sacrifica pentru un vis şi nu ştii cât sunt de ambiţioasă.Nu i-am mai spus aceste lucruri,nu era momentul,nu trebuia să mă vadă slabă,emoţionată,am făcut pe dura,pe revoltata-chiar eram în interiorul meu-şi nu m-am întors.Am plecat din faţa lui,nici nu mai puteam să-l privesc,atâta ură am avut în acel moment pentru el,aşa că m-am dus în cameră cântând tare Guess Who-Liber care exprima exact ce simţeam.Toată noaptea nu o să dorm,am de gand să mă documentez în legătură cu jurnalismul.Cu cât aflu mai multe cu atât mai mult încrederea în mine sporeşte.M-am gândit să acţionez matur să îi cer scuze şi am să fac asta de dimineaţă ca să-i demonstrez că nu sunt slabă şi îmi asum greşelile,nu cred că el ar face asta.Pe mâine!

Turn OFF!

Merita văzut!Televizorul te  controleză fără să-ţi dai seama.RENUNŢĂ LA EL!Sau cel puţin diminuează orele petrecută înaintea televitorului.Eu stau cel maxim o oră pe zi.Mai o emisiune de caterincă,mai un program de muzică,dar atât!Vizionare plăcută.Invit bloggeri care doresc să ia iniţiativă în acest sens,să paseze videoul mai departe.Videoul are vârsta de doi anişori.Creat de către Beth Fulton .Menţionează sursa inspiraţiei sale în descriere : “The inspiration of this video comes from Todd Alcott’s poem, Television. I own no rights to his reading of the poem and intend only to share my own personal interpretation.”Vizionare plăcută!

Be happy!

Nimeni nu îşi poate fura zâmbetu sau fericirea.Nimeni!Vrei să fii fericit/ă?Zâmbeşte,spune de trei ori

Merit să fiu fericit/ă!

,crede aceste cuvinte.

acum du-te în faţa oglinzii

şi repetă până simţi gustul extazului.

Înfruntă

Înfruntă realitatea,lumea şi nu te da bătut.Împinge-te,agită-te,creează-ţi un loc în această lume fără scrupule.Totul în jurul tău e viu şi ripostează.Eu asta fac.Înfrunt realitatea cu irealul creat de mine,lumea cu priviri reci,trişând,tot mai în faţă pe propriul creier ajungând.Bine,gata cu seriozitatea.Andrei,mă urmăreşti?Postul e pentru tine,ştii asta!Uite cum stă treaba,hai,soarbe o gură de cafea,trage de două ori din ţigară,aminteşte-ţi că nu eşti singur,suferinţa acum se împarte la doi,fericirea,nebunia se inmulţeşte cu doi,chiar dacă urâm matematica,ştim amândoi că ecuaţia asta o vrem între noi pe lângă chimia adunată din aburi de alcool,Dumnezeu poate fi sau nu cu noi,mergem înainte,împreună,păcătoşi sau plini de noroi(îţi promit,nu vom trece prin ploi,stăm departe de noroi),armonie creeam,prin dragoste valsăm,nicăieri nu ne adaptăm,unul în jurul celuilalt  orbităm,eu sunt pământul tu eşti soarele meu,spune unde vrei să plecăm,doar ia-mă de mână,hai,hai să plecăm,de toţi cei de acasă să ne înstrăinăm.

Chemare.

Un aer rece mă înconjoară.Uite!Mâiniile îmi tremură fără oprire.E dimineaţă intr-o zi fabuloasă de miercuri.Sunt atât de singură.Doar mama doarme în camera alăturată.E atât de frumoasă,îmi place să o privesc când doarme,să-i mulţumesc în gând pentru imposibilul care îl face întotdeauna pentru mine.Stau pe un taburet,tapiţat în maro închis imprimat cu diferite dungi curbate.Îmi ridic capul din caiet,ţin strâns stiloul în mână şi privesc pe geam.Realitate,eşti frumoasă în această dimineaţă.Peisaj parcă luat din havană în curtea casei.Cer albastru,copaci înalţi şi soarele gingaş printre crengile aproape goale ascunzându-se.Mă privesc în oglindă,dar nu mă recunosc.Suspin şi tac şi mă uit din nou.Văd un chip trist de copilă,eu nu sunt aşa.Ochii mari albastrii şi-ncercănaţi par trişti,buzele roşii pe care le ştiam eu acum sunt mov şi crăpate iar obrajii seci şi palizi.Încet,încet,mor câte puţin,în fiecare secundă,în fiecare minut.Nici suflet nu mai am,falsitatea din jurul meu îl îngrozeşte şi nici nu mai iubesc.Mă urâţesc.Trebuie să iubesc!Dar cine poate fi demn de dragostea pură,blândă ca cea pe care o am eu de oferit?Simt cum stiloul şi caietul mă cheamă,destinul meu e să fiu o artistă,iubesc frumosul,cunoaşterea,ştiu,eu ştiu sigur că sunt făcută să fiu demnă de admiraţie şi respect.Vreau să iubesc..

Melodia blogului!

Am ales melodia blogului! Aceasta este Teenage Dream de la Katty Parry.

Ştiu că nu am pomenit niciodată de aşa ceva,azi mi-a venit ideea.

Sper să vă placă şi să înţelegeţi.

Sunt sigură că cititorii fideli sunt de părere că piesa este potrivită.Mie oricum,îmi place şi asta va rămâne.

Vă recomand şi videoclipul,este superb!

Jurnalism.

 

E timpul să mai scriu câte ceva.

O să încep prin a comenta în dealiu un comment al unuei persoane:

anonim

Înscris în 2011/08/06 la 09:35 viata sau blog alege

Am impresia că ştiu cine e “anonim” deoarece doar o singură persoană mi-a mai pusaceastă dilemă în faţă.

Eu aleg ambele variante.

De ce?

Mi-aş dori să urmez facultatea de litere şi mai departe să-mi construiesc o carieră de jurnalist.Prin urmare blogul este un antrenament pentru ce va urma.Până una alta mai lucrez la vocabular şi alte chestii minuscule care contează.Viaţa mi-o trăiesc de asemenea.

Click here!

“Am primit un offline de la un anume post de radio de hip hop si m-am gandit sa nu fiu rea si sa dau si eu mesajul mai departe …chiar daca eu nu cred ca voi putea ajunge.”
Spune Amma…dar..eu cred ca se va ajunge destul de departe cu asta :].

“Ii invitam pe toti cetatenii liberi ai tarii ca VINERI 28 MAI 2010 ora 18.00 sa depuna o moneda de 10 bani pe trotuarul din fata cladirii Prefecturilor Judetene sau in cazul celor care sunt din capitala, in fata Guvernului Romaniei PROGRAMUL ULTIMA SPAGA Motiunea de cenzura a cetateanului roman Articol unic: Se reduce cu 25% saracia prin reducerea 100% a guvernului actual Programul “Ultima Spaga” este o manifestare a cetatenilor liberi prin care isi exprima dezaprobarea fata de incompetenta, coruptia si cinismul guvernului Boc-Udrea condus de Traian Basescu. Prin aceasta actiune le oferim guvernantilor ultima spaga si ii poftim sa ne paraseasca .”

Daca mai are cineva buna vointa sa dea mai departe aka sa posteze pe blogului lui ii multumesc.