La marginea oraşului e situată timpuria bibliotecă unde femeia cu faţa palidă, bolnăvicioasă şi ferită de razele soarelui îşi plimbă corpul micuţ printre rafturile înalte şi pline cu cărţi de toate dimensiuniile, minuţios aranjate chiar de ea. În urma sa dansează când în stânga, când în dreapta bucata de material subţire, purtată pe post de fustă care-i ajunge până-n pământ;e precum o mireasă izolată care-şi conduce trena pretutindeni. Ochelarii mari şi borcănaţi îi acoperă jumătate de chip, mascând subtil ochii obosiţi. Cu zâmbetul pe buze primeşte pe oricine în lumea ei, entuziasmată de orice fiinţă care-i păşeşte pe uşă. E dulce şi firavă, nu poate răni nici măcar un vârf de creion, este dedicată oricărei forme de artă şi iubeşte absolut tot, în lumea ei urătul nu există, totul e frumos şi plăcut. Se mişcă încet şi tacticos în aşa fel încât fusta vişinie lungă care o acoperă toată de la brâu în jos, tricoul bej care-i protejează pieptul aproape plat şi frizura de băieţel de clasa a patra nu o dezavantajează, emană o feminitate aparte, asemănată cu primăvara. E divină şi inteligentă, calmă şi mereu neliniştită. Ascultă în fiecare dimineaţă păsărelele cum cântă şi se bucură de fiecare şoaptă murmurată de acestea. În fiecare zi, spre apus, se aşează la măsuţa din lemn de stejar de lângă geamul pătrat şi decojit de vopsea, cu vedere spre oraş şi serveşte o cană de cafea aşternându-şi fiecare gând în aburii licorii, lăsându-le să se evapore în acelaşi timp în spaţiu. Seara îşi aprinde o ţigară în timp ce citeşte romane şi scrie poezii. Armonie, esenţă, puritate. Ea nu numără zilele, nu citeşte orele, se bucură de fiecare moment şi trăieşte fără graniţe sau limite de vârstă. Chiar dacă chipul şi corpul o trădează, sufletul îi e jucăuş precum sufletul unui copil, iar inima îi e plină de iubire precum a unei adoleşcente îndrăgostite pentru prima dată. Când pătrunzi în lumea ei nu poţi trece cu vederea aerul vechi care domină încăperea, mobilierul select şi căldura cu care te învăluie ajutându-se doar de privire. Nebunia te conduce la ea, dorinţa păcii te copleşeşte iar acest loc este tot ce ai nevoie pentru a duce o viaţă de boem. Bibliotecara… ar vrea să fugă departe de această linişte care o nelinişteşte. A renunţat la cel pe care îl iubea, doar ca să menţină pacea în lumea sa. Şi-a sacrificat împlinirea pentru o altă viaţă. Bibliotecara… ar fugi în lume doar ca să-i mărturisească dorul şi setea de el. Îl iubeşte mai mult decât l-a iubit cu ani în urmă, în fiecare parte a zilei tot mai mult. Ar fugi… dar ea îl aşteaptă la marginea oraşului căutând în fiecare zi, spre apus, chipul lui plăpând condus de un caracter cum rar întâlneşti pe acest pământ. Îl iubeşte şi îi strigă cu disperare numele în fiecare vis din noapte dar nu îndrazneşte să se lase condusă de durere, îşi calcă pe inimă pentru cealaltă iubire a ei, pentru artă. Simte intensitatea fiecărei foi scrise, pată de culoare sau a fiecarui sunet.
0.000000
0.000000
Like this:
One blogger likes this post.
Acum o să mă ocup de o leapşă numai bună pentru mine,precum a spus şi 
