Mireasa Neagra


Ea e mireasa neagră, mireasa misterioasă a întunericului. În fiecare zi de 24 a lunii ea işi caută logodnicul de mult pierdut pe veci. Cu ochii ei mari ingrijoraţi, de un albastru pur,  îl caută strigându-i numele de parcă ar vrea să invoce un zeu. O văd uneori, noaptea, într-o rochie de basm, cu voaluri şi cu corset strâns bine şi cu pietricele verzi, pe corpul ei subţire şi delicat de invidiat. Mereu m-am întrebat: care este povestea acestei străine cu aer dramatic şi greu de înţeles? Mi-am întrebat apropiaţii dacă-i cunosc povestea miresei negre însă nimeni nu a dorit să vorbească despre asta. Prin urmarea am căutat răspunsul mult dorit luni întregi, nu aveam de gţnd să renunţ la această curiozitate. Căutările au fost în zadar.

Mă hotărăsc să o întreb chiar pe ea depre povestea vieţii ei iar dacă v-a vrea să-mi spună, îi voi mulţumi. Îmi golesc mintea de griji şi mă concentrez asupra misterioasei mirese negre. Într-o zi de 24 din septembrie o zăresc în noapte târziu, căutand pe cineva numit Devant… cel puţin aşa am înţeles eu din urletele ei disperate care puteau trezii şi morţii. Apropindu-ma de ea simt cum un fior mă cuprinde. N-am fost niciodată mai copleşit de durere şi secătuit de puteri. Nu mă dau bătut şi cu toate acestea încerc să vorbesc cu ea.
– Bună seara!
Ea, uitându-se speriată la mine încearcă a mima un salut… aşa că îi spun să nu-şi facă griji, nu am să-i fac nici un rău… vreau să aflu doar care este povestea ei, povestea care mi-a stârnit curiozitatea.
– Povestea mea? spuse ea cu un glas divin dar plin de nesiguranţă…
– Da, povestea ta!
– Aş prefera să nu v-o spun, e foarte tristă şi nu aş dori să vă întristez, străine…
– Vă rog să nu vă faceţi probleme în privinţa mea, vă rog doar spune-ţi-mi povestea, fără reţineri.
Mireasa cu un aer retinut pe care încet, încet îl pierde, începe a-mi povesti.
– Acum mult timp eu şi logodnicul meu urma să ne căsătorim, dar nimeni nu s-ar fi putut gândi ce ne pregăteşte destinul…
Cu entuziasm o ascultam în timp ce povestea devenea din ce în ce mai interesantă.
– Logodnicul meu, Devant, s-a stins ca o flacără la adierea vântului în drum spre nuntă din motive necunoscute. El era tot ce îmi doream şi tot ce aveam nevoie, era ca un zeu pentru mine, era acel bărbat cu ochii verzi precum rubinele şi gura mică, cu un corp atletic şi o privire fermecătoare. Îl iubeam, îl iubesc şi îl voi iubi mereu! Dragostea mea pentru  el nu este pământească, e ireală.
– De ce îl chemi în fiecare zi de 24 a lunii?
– Pentru că refuz să cred că el nu mai este, a murit în data de 24 a acestei luni, iar eu îl caut în fiecare zi a lunii de 24 cu speranţa de a se întoarce înapoi în braţele mele, de a-i simţi sărutarea încă o dată.
– Ai avut dreptate, e o poveste tristă, dar ce simbolizeaza rochia ta?
– Rochia mea simbolizează că urma să fiu mireasă, dar acum sunt o mireasă neagră datorită faptului că am devenit văduvă, iar pietricelele verzi de pe rochie simbolizează ochii iubitului meu.
După toate cele auzite stau puţin pe gânduri şi mă pierd în povestea tristă de dragoste dându-mi seama de iubirea ei faţa de logdnicul mort.

Soarele răsare iar mireasa neagră fără a mai spune un cuvânt se îndreaptă spre răsărit, parcă ţinându-se de mână cu cineva. Am devenit incredibil de confuz şi şocat, nu văzusem pe nimeni cu excepţia ei. Mai stau puţin după care mă îndrept spre casa cu gândul de a reveni şi luna viitoare pe data de 24 să aflu restul povestii şi ce s-a întâmplat adineauri. Zilele trec rapid şi ziua în care sper să o pot revedea pe mireasa neagra se apropie. Ziua de 24 a sosit şi mă îndrept spre locul unde am văzut-o ultima dată rugându-mă să se întoarcă. Uite, cineva acolo sus e de partea mea, mireasa s-a întors cu un nemaipomenit zâmbet pe buze. Mă repezesc asupra ei şi o întreb:
– Ce s-a întâmplat ultima dată când ne-am văzut şi de ce eşti atât de veselă?
– L-am vazut pentru  prima dată după mult timp, mă aştepta la răsărit. Mi-a spus ca am fost blestemaţi şi că ceva s-a petrecut în acea noapte în care am vorbit cu tine, străine, blestemul parcă s-a rupt.
– Mă numesc Van şi nu ştiu ce-am făcut, dar mă bucur că te-am putut ajuta.
– Multumesc,Van! Îţi mulţumesc!
Apoi dispăru exact ca ultima dată când ne văzusem doar că de această dată l-am vazut şi pe Devant, logodnicul ei. În ziua de azi, spun această poveste tuturor pentru a demonstra că dragostea adevărata există chiar şi dincolo de moarte.

Anunțuri

19 păreri la “Mireasa Neagra”

Parerea ta conteaza!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s