De ziua mea


De ziua mea vreau ca tu să suferi, să simţi cum mii de ace te străpung pe sub piele, vârfurile ascuţite să te pătrundă până la exterior şi să-şi facă subtil cale prin vene ca să poţi să simţi cum îţi curge ura prin ele, să te scurgi de toată ura care-ţi curge prin vene. Vreau să te simţi devastată, depresivă, confuză şi nebună… să te simţi aşa precum mă simt şi eu zi de zi.

Anunțuri

Aberatii


738021_10151206404736725_1917982321_o

Din ochii albaştri de o puritate rară a unei copile cu faţa rotundă, angelică şi atât de pailidă de durere încât chipul îi este de nerecunoscut, având o deosebită podoabă capilară, de un negru dur, se scurg încet lacrimi reci de gheaţă, pe netedul ei obraz. Majoritatea lacrimilor topindu-se înainte să îi atingă perna moale unde işi odihneşte noapte de noapte căpuşorul. Agitată, fără viaţă în trup şi suflet, asemenea unui zombie, se plimbă zi de zi pe aleile monotone ale oraşului, căutând cu privirea chipul celui iubit, pe care ea îl îndrăgeşte atât de mult, chiar dacă picioarele îi sunt însângerate, până şi sufletul varsă lacrimi alături de ea. Speranţa este singura care a mai rămas în viaţă, singura în care crede cu toată fiinţa sa. Ochii îi zâmbesc atunci când el o prinde de mână. Acea strălucire din ochii ei se poate vedea cu ochiul liber! Când o sărută încet, când îl priveşte atent în ochii lui asemenea rubinelor, tot raiul coboară pe pământ. Nu lasă să vadă cât de mult îi pasă, oamenii sunt răi şi vorbesc fără ei, fără măcar să cunoască ce e în sufletul ei Aşa cum un măr are un aspect apetisant pe exterior, în interior  probabil se ascunde un mic vierme de care doar cel care muşcă din fruct va fi conştient.

Instinctul


*Definitie: Instinctul este dispoziţia inerentă a unui organism viu spre un anume comportament.

De la vârsta de 6-7 ani am realizat că trebuie să ascult de instinct. Un exemplu celebru este Omul Paianjen care are un instinct atunci când cineva sau ceva reprezintă un pericol. În timp am crescut şi am uitat să cred în instinct. Nu l*am mai urmat şi m-am lăsat pradă norocului care nu se dovedea tot timpul de folos. Instinctul este un dar de care trebuie să profităm. Nici nu iţi poţi imagina cât de mult te poate ajuta pe parcursul vieţii. E precum un ghid invizibil care la fiecare pas făcut iţi şopteşte unde e mai bine să calci şi când.

Virus al realitatii


Un virus a realităţii m-a pătruns până-n vene, ar acum îmi străbate tot corpul şi e ciudat, nu mai pot să visez, trebuie să-mi ţin ochii larg deschişi în timp ce îmi cos cu un ac subţire şi argintiu  răniile inimii. Să-mi protejez inima, închid porţiile către ea cu un lacăt bine structurat astfel încât nimeni să nu-l mai poată sparge vreodată fără voia mea, singura cale e cheia care îşi are locul în mâiniile creierului meu. De acum, doar el îmi va decide soarta, mi-am condamnat inima la tăcere veşnică. Acest virus prostesc m-a făcut să realizez un fapt banal… inima mea, îmi e duşman, mă rănea şi pe mine şi pe ea, masochista, fiind în stare de orice doar pentru a ajunge în braţele celui pe care l-a ochit. Nu mai cred în vorbe dulci, am ajuns să fiu pe principiul: acta, non verba! Dar, de ce iţi spun eu ţie gândurile mele prăfuite, neimportante chiar, care strigă printre rânduri după jutor? Ţi-am pierdut timpul, dar nu ezit să admit că de asemenea şi timpul meu a fost dat uitării. Am pornit de la un virus nenorocit care m-a trezit din lumea mea perfectă şi am ajuns la alt subiect… oare… acum visez? Sau, poate că e doar virusul care îmi joacă feste facăndu-mă să par nebună. O parte din mine îmi şopteşte  că ceva nu e în regula, ceva sau cineva se joacă cu mine chiar în acest moment… mă simt ca o marionetă în sfori, sper ca efectul virusului să se facă nevăzut cât mai repede cu putinţă înainte ca acele bestii costumate în oameni care mă caută neîncetat. Ei vor să mă găsească.