Lonely Day


Cum e să te plimbi de dimineaţă,să mergi după 15 minute acasă,găseşti casa goală,asculţi o piesă ce până în suflet îţi pătrunde.Versurile piesei te frământă,cu păhărelul de ţuică plin cazi pe gânduri.Îţi aduci aminte ce ai avut,ce ai pierdut şi ce îţi doreşti să ai şi ştii că de curând dorinţa ta va rămâne doar un vis care poate,poate se va realiza cândva,probabil,când nu vei mai avea nevoie de aşa ceva.Ştiu,ţi-a ajuns,te-ai săturat,eşti prea tânar ca şerpi îndureraţi pe frunte să ai dar viaţa nu e şi niciodată nu va fi cum ne vom dori,de găuri negre in cuvintele fericire,iubire,succes şi armonie vom avea,oricât am încerca a le astupa sau chiar mai rău,a le ascunde undeva.Te simţi singur,urăşti momentul în care ţi-ai pus baza în cineva,acum acel sau acei cineva aproape că au uitat de existenţa ta,nu-i aşa?Unde,unde-s cei pentru care viaţa ţi-ai sacrifica?Poate că e mai bine aşa,tu înecându-te în alcool asemenea unui alcoolic notoriu,uitând că ai cunoscut vreodată pe cineva,uitând că ai trăit o iubire pură,care atunci aveai impresia că nu se va mai termina.Ai regrete,copile..dăruieştele cuiva,evadează din rutina ta,trăieşte-ţi viaţa,urmează-ţi inima şi nu mă uita cum sunt acum căci nici eu nu te voi uita.

Anunțuri

Un gând despre „Lonely Day”

Parerea ta conteaza!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s