Definitia tristetii.


Tristeţea e o boală încăpăţânată. Recidivează, orice medicament încerci împotriva ei e în zadar. O superbă regină peste toate sentimentele. Tristeţea te face să trăieşti şi tot ea te îndeamnă spre moarte.  Cel puţin aşa cred eu.

Rasaritul soarelui


„With the venomous kiss you gave me I’m killing loneliness! „(H.I.M) – iar cântecul se opreşte. Sinful, somnoroasă se trezeşte. E sâmbătă dimineaţa, ceasul bate spre ora patru şi douăzeci de minute. Tânăra priveşte spre geam doar cu un ochi. Răsăritul soarelui e aproape. Încalţă vechii papuci de casă, îşi acoperă faţa cu mâinile timp de cinci secunde iar apoi trece de două ori,cu greu, mâna prin părul castaniu şi murdar care îi ajunge până peste umeri. Îşi târâie pantalonii de pijama multi-color până în faţa oglinzii din baie. Îţi priveşte chipul parcă supt de oboseală, decorat cu cearcăne şi urme negre de fard. Se priveşte în oglindă din toate unghiuriile căutându-se… dar nici urmă de ea. Suspină… se uită din nou în oglindă, expresia feţei o trădează, nu spune nimic dar pe chipul ei se citeşte doar teamă. Tacticos îndepărteză fardul de pe tot chipul ei delicat. Nici nu apucă să respire că ochii îi sunt aţintiţi în oglindă. Tenul îi este curat însă nu se regăseşte în ceea ce vede. Se îndreptă spre bucătărie unde îşi pregăteşte, stângace, o cană de cafea. Timp de 666 de zile îşi serveşte cafeaua din aceeaşi cană, se trezeşte cu „With the venomous kiss you gave me I’m killing loneliness! ” , timp de 666 de zile a privit în fiecare dimineaţă răsăritul soarelui şi scrie pe o coală de hârtie roşie, în fiecare dimineaţă un cuvânt reprezentativ pentru fiecare zi iar asta înainte să de-a ochii cu lumea reală. Deschide fereastra, se sprijină în coate pe pervaz şi priveşte, singură, răsăritul soarelui.  Divin! Dar cel pe care îl aşteaptă, întărzie să apară.  Ea e Sinful, săraca copilă blestemată.

Confuza.


Ce înseamnă să fi confuz? Eu sunt confuză, cel puţin aşa cred. Nu întreba de ce… lasă-mă să termin ce am de spus. Sunt confuză şi mă închid în mine. Nu vreau să vorbesc despre asta cu tine. Lasă-mi tristeţea, gândurile şi zilele proaste în pace. Nu e simplu să vorbesc despre ce simt acum, e greu, e foarte greu. Sunt puternică… dar până şi cei puternici mai cad din când în când. O să mă ridic, cândva, o să stau în picioare şi nu în genunchi. Nu vreau nimic şi pe nimeni în jur. Nici tu nu şti ce simţi dar mă iubeşti. Nu pot să-ţi spun că te iubesc, e dificil. Poate nu te iubesc… vezi? Am devenit slabă. Folosesc cuvinte ca „poate”, „nu ştiu”, „dificil”. Cu ce te ajută faptul că mă iubeşti? Când iubeşti nu aştepţi de la celălalt să simtă la fel, pur şi simplu iubeşti. Spune-mi că greşesc, chiar te implor. Timpul trece iar eu rămân confuză, pierdută printre mii de stări şi cuvinte seci.

La revedere


Picuri de durere din ochi se scrug
Când lent, când grăbit.
Refuz să cred că se întâmplă din nou!
Iubesc… cum e posibil?
Credeam că e un gând în plus
Când doar gândul că e al meu mă liniştea.
Spune-mi… cum să ies din infern?
Cum să nu mai greşesc,
Să-i mulţumesc pe toţi
Şi să gândesc corect?
Cum să acţionez
Când vreau să fiu doar eu cu mine?
Cum să nu-i îndepărtez pe cei pe care îi iubesc?
Sunt rece de-o noapte şi-o zi,
Sunt rece… am murit când ţi-am spus la revedere.

Constiinta I


-Voi doi! Să nu îndrăzniţi să părăsiţi discuţia, eu încă nu mi-am exprimat opinia, să fim serioşi, ţine şi de dumneavoastră stimată Conştiinţă şi de dumneata domnule Carpe Diem dar şi de mine, Anima. Vă poftesc înapoi la masă. Nu accept nici un refuz!
Scuză-mă domnişoară Anima, dar eu am hotărât… tarde venientibus ossa.
-Nu! Nu pot să vă scuz, nu este problema mea ce hotărâri luaţi atâta timp cât eu nu sunt prezentă.Vă rog..
-Continuaţi, continuaţi, frumos spectacol!
-Carpe Diem, nu fii obraznic! Eu, Anima, nu am spus vorbe aruncate în vânt la adresa dumitale.
M-ai convins domnişoară Anima. Toarnă nişte vin în pahare Carpe Diem; mulţumesc! Deci…îi spuneam domnului Carpe Diem despre condimentul de care duce lipsă cu desăvârşire…
-Îmi spunea despre cum…
Eu vorbesc, dacă îmi permiţi! Unde am rămas? Ah, da! Eu sunt condimentul care îi lipseşte acestui domn şi de asemenea cred că şi dumneata domnişoară Anima dacă stau să analizez puţin situaţia.
-Ştiu! De ce credeaţi că am venit să discutăm? De nebună? Îmi cer scuze pentru comportarea mea, dar ştiti, sunt sensibilă.
Cuconiţă, Una hirundo non facit ver.
– Amuzant, spuse Carpe Diem, am şi eu ceva pentru dumneavoastră: Primum vivere, deinde philosophari.
Este cu totul diferit! Eu şi cuconiţa Anima trebuie să te îndrumăm iar tu să ne înveţi „acta, non verba”.
-Doamna Conştiinţă are mare dreptate, verba docent, exempla trahunt! Nu-i aşa domnule?
-Deoarece iubesc provocăriile, accept! Şi datorită domnişoarei Anima.
-Mulţumesc pentru onoare!Veni, vidi, vici!