Strazile.


E noapte, călătoresc în acelaşi oraş, pe aceleaşi străzi, cu amintiri din beţii recunosc fiecare stradă, nostalgie cruntă. Recunosc fiecare străduţă, dar nu şi oamenii. Străzile nu se schimbă doar oamenii fac asta, detaşându-se de suflet, uşor pierind în negură. Şi hoinăresc, am intrat în rolul unui om singuratic, eu sunt sufletul meu şi devin el, îl urmez, se simte singur, trupeşte sunt doar eu. Felinarele luminează fiecare faţă de pe stradă şi doar ele mai oferă puţină divinitate intr-o lume oarbă. Nervii sunt sub presiune, ochii plâng pentru o secundă dar raţiunea nu-i lasă să se descarce. Capul sus, privirea înainte, zâmbesc străinilor şi sunt schimbarea pe care vreau s-o vâd în lume. Nu mai trăiesc în lumea mea, vreau să guvernez lumea în care trăiesc. Nu mai vreau să fiu doar pentru mine, vreau să fiu pentru oricine o bucurie. Se umple sufletul de fericire când ochii zăresc fiinţe ieşite din tipar.

Anunțuri

O părere la “Strazile.”

Parerea ta conteaza!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s