O idee.


Inima mea e o femeie uşoară. Însă, domnul creier nu se lasă pradă femeii. Foloseşte machismul împotriva ei dacă trebuie căci în dragoste şi în război totul e permis, cauzele scuză mijloacele.

Anunțuri

Lupta


O luptă firească
Zdrobeşte încă-o dată
Inimiile visătorilor
Ce încearcă să iubească.
De-ar fi orbi şi surzi
Ar uita de lumea ce-i înconjoară
De-ar trăi doar prin sentimente,
Părăsind sacii cu regrete…
Trăind fiecare bătaie a inimii
Ca şi cum ar fi ultima,
Creând un paradis
Sau murind încercând.
De-am ştii să iubim…

Spune-mi tu.


Spune-mi tu, dacă ţi-a fost vreodată cu adevărat dor de mine… cum e să aştepţi un moment ca pe o gură de apă după o plimbare prin deşert?
Spune-mi tu, dacă ai crezut vreodată în noi… cum e să visezi cu ochii deschişi, cum e să fii copil?
Spune-mi tu, dacă m-ai iubit vreodată… cum e să nu dormi nopţile?
Spune-mi tu, dacă te-am făcut să zâmbeşti vreodată…  există un sentiment mai plăcut?

Idol II


Hai să încercăm şi aşa…

În noapte mii de priviri consolează inimi,
Sunt eu, tu şi câţiva bufoni care ne înconjoară.
Pe ritm de speranţe dansăm,
Ieşim din mulţime, însetaţi de dor.
Cu pasiune îţi muşc buzele cărnoase,
Te prind în jocul meu murdar.
Nu mă ierţi şi mă condamni,
Îmi prinzi părul în pumnul tău
Provocându-mă să joc cum vrei tu.
Îţi admir pasiunea cu care îţi demonstrezi bărbăţia,
Mă supun…
Acum poţi să mă iubeşti.

Idolul.


Vreau doar să te văd, să-ţi simt parfumul, să îţi zâmbesc!
Poţi să mă primeşti în braţele tale? Măcar pentru un minut?
Imagini îmi trec prin minte, din fiecare moment petrecut alături de tine.
Mi-a spus cineva, într-o seară de iarna, la o cafeanea din centrul oraşului următoarele cuvinte:
„Chiar dacă eu vreau să plec, tu să nu mă laşi! Promite-mi că nu o să mă laşi”.
Nici în ziua de azi nu-l las să mă uite, deoarece i-am promis!
Crezi că tu poţi să-mi promiţi asta?
Stai! Cer prea mult… nu-i aşa? Îmi cer scuze, dar nu pot să mă abţin!
Rănesc şi distrug tot ce iubesc, pentru că sunt om! Sunt şi eu un om, nu pot să acţionez mereu aşa cum trebuie, nu pot să nu greşsesc!
Spune-mi, de câte ori ai greşit? Îţi mai aduci aminte? Spune-mi de câte ori ţi-a greşit cineva?
Dacă m-ai întreba tu pe mine, ţi-as răspunde în felul următor:
Am greşit în faţa unor oameni, alţii sau chiar ei, mi-au greşit mie la rândul lor.
Am învăţat că în viaţă trebuie să trăieşti, să greşeşti, să ierţi, să iubeşti şi să ai grijă ce-ţi doreşti.
Număr zilele până la revederea noastră, îmi creez şcenarii şi ştiu că nu se va întâmpla aşa cum îmi doresc eu, ştiu că o să mă surprinzi, revederea noastră o să fie mult mai intensă decât îmi pot imagina.
Povestea noastră o să le-o spun nepoţiilor, pentru că din povestea noastră eu am învăţat atât de multe, pentru că povestea noastră merită amintită.
Să scriu despre tine, pentru tine, e plăcerea mea!
Eşti atât de clar, de puternic, de curajos, de admirat!
Te provoc să ghiceşti cine e idolul meu…
Probabil o să-mi spui că e Eliade sau oricine altcineva…
Insă tu niciodată nu o să ştii ca defapt tu eşti idolul meu.
Tu creezi omul perfect, iubirea şi universul meu.
Mai am un vis, îmi parcurge mintea în fiecare noapte…
E un vis ciudat, poţi să-l numeşti aşa dacă vrei, însă pentru mine e o alinare.
Visez să-ţi las ca amintire o urmă de ruj roşu pe cămaşă când te aştepţi mai puţin.

Ganduri!


Crede şi nu cerceta- sunt Eu, satulă de oameni, buimacă de somn şi confuză… . Toată fiinţa mea doreşte să răspundă impulsului de a începe o nouă viaţă. Sunt doar Eu, nu vreau să vorbesc cu nimeni despre cum plănuiesc la 17 ai mei să plec de acasă. E sec, monotonie şi stres, nu mă simt ‘ca şi acasă’. Ei o să-mi stăpânească impulsul prin realitate, o să-mi distrugă ideile idilice, căci ei cercetează când trebuie să creadă şi cred atunci când trebuie să cerceteze. N-am familie, prieteni sau conducător. Sunt Eu, o simplă muritoare care se fereşte de cadavrele societăţii. Urăsc- iar ura este un sentiment puternic- să complic simplitatea… dar face parte din mine, mă defineşte ca om şi mă ajută să învăţ să mă bucur de viaţă, de gâze, lilieci, frunze, ploi, pietre şi chiar de arta moartă. Moartea- nu e nici mai mult dar nici mai puţin decât ceea ce noi căutăm. E pacea interioară. E fericire. Cu siguranţă moartea îşi spune în fiecare zi „Mă simt fericită,împlinită. Vreau să probez rochii şi să le asortez cu pantofi! Să dansez până în zorii zilei şi să păcălesc orice urmă de raţiune. Priveşte-mă, sunt superbă! Oglinda îmi e martoră. Azi o să ghidez alţi muritori spre linişte, spre amorţire, spre agonie şi abis, spre o lume în care ei îşi pot vedea doar sufletul, tot ce pot auzi e un sunet plăcut, continuu şi tot ce pot simţi e mirosul corpurilor lor în proces de putrefacţie. Norocoşii!”
Răbdarea- răbdarea nu se măsoară în timp, căci timpul nu există, e un mit… precum dragonii! Răbdarea se măsoară în trăiri şi putere. Eu am răbdare, însă trebuie să plec.
Prima VS Ultima dată- întotdeauna va fi o primă dată, niciodată ultima dată nu o să rămână ultima atâta timp cât evenimentele din viaţa ta se învărt în jurul unui sens şi nu păşesc pe o autostradă însorită.
A uita- a îţi aminti cine eşti!
A iubi necondiţionat- pierdere de identitate.