Arta masajului


Masajul este benefic atât pentru minte cât și pentru corp. Trăim într-un secol care ne solicită foarte mult și uităm să ne relaxăm sau să mai avem grijă de propriile nevoi care ne fac viața mai frumoasă.

Masajul poate fi de multe feluri, însă depinde ce fel de rezultate dorești. Masajul erotic este cel mai puțin discutat, însă și unul dintre cele mai benefice, acesta depășind granițele unui masaj de relaxare tradițional prin complexitatea de care dă dovadă. Pentru un astfel de masaj click aici.

Arta masajului corporal este inspirată din tehnicile de meditație și cea a exprimării sexualității. Aceste tehnici sunt specifice filosofiei hinduse, de asemenea, și orientale, care reușesc să depășească un simplu masaj de relaxare prin adăugarea de noi tehnici care, în mare parte, presupun presiunea și atingerea anumitor părți ale corpului, având în vedere principalele grupe de mușchi dar și organele genitale.

Este recomandat să te lași pe mâna unor specialiști în acest tip de masaj, chiar dacă se poate realiza și acasă, nu te lăsa vrăjit de o falsă iluzie, eventual ar fi mai bine să apelezi la un salon care se ocupă cu acest gen de masaj deoarece e bine să alegi calitatea în primul rând iar masajul erotic nu e atât de ușor pe cât lasă impresia, acesta necesită cunoștințe bine definite a corpului uman și o delicatețe în execuție. Mai presus de orice, maseuzele unui salon de masaj în acest domeniu sunt testate medical periodic pentru a nu întâmpina neplăceri.

Partea cea mai bună este că saloanele oferă confidențialitate și discreție în ceea ce privește clientul, ceea ce te poate ajuta să te acomodezi mai ușor și să accepți această experiență cu brațele deschise, de asemenea, te așteaptă un mini-bar gratuit, cu băuturi răcoritoare și alcoolice, care îți stă la dispoziție, tocmai pentru a te face această experiență cât mai plăcută.

Pachete de servicii îți oferă diversitate și ocazia de a experimenta noi senzații și trăiri. Poți alege locul unde dorești să fie efectuat masajul, fie la salon într-un decor și o ambianță pe cinste, însuflețit de un personal primitor și atrăgător, sau poți solicita un masaj cu o maseuză sau, poate două, chiar la domiciliu sau hotel. Dacă duci o viață de cuplu iar aceasta trebuie condimentată puțin, poți apela la servicii de masaj în cuplu, alături de o maseuză.

Te poți documenta înainte de a ajunge la salon, să tragi o privire peste maseuzele disponibile și să o alegi pe cea care îți pare cea mai potrivită pentru tine.

Nu trebuie să îți fie rușine dacă își dorești un astfel de masaj, căci nu este rușinos, este normal și ajută la multe alte afecțiuni la care nu te-ai fi gândit precum ejacularea precoce la bărbați și frigiditatea la femei, iar în viața de cuplu poate avea beneficii precum deoășirea unor granițe și descoperirea mai profundă a partenerului.

Meriți să îți acorzi puțin timp pentru tine și să te bucuri de o experienșă de neuitat alături de o companie pe măsură. CEști la un click distanță. Ce mai aștepți?

Anunțuri

Parerea ta conteaza!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s