Steluta norocoasa


Am fost in locuri in care nu credeam ca o sa ajung vreodata si am intalnit oameni pe care nici nu visam ca o sa ii intalnesc atat de devreme in aceasta viata. E frumos sa fii tanar si sa iti surada viata, sa pasesti cu incredere si sa privesti inainte, sa te trezesti dimineata fericit si sa iubesti cu toata fiinta ta un om pe care abia l-ai intalnit. Sa te simti motivat si sa incerci din nou si din nou cand esuezi, sa zambesti victorios chiar si atunci cand cazi in genunchi si sa ai puterea sa speri la un viitor mai bun, sa crezi ca nimic rau nu se poate intampla si sa fii mereu pregatit ca lucrurile sa sufere o intorsatura dramatica in care sa poti gasi o lectie de viata din care sa te hranesti ca sa poti sa devi victorios in lupta cu imprevizibilul. Nu e definitia unui optimist ci a unui om care este constient in ce lume traieste dar care nu se opreste din a visa si este capabil sa infrunte realitatea cu zambetul pe buze. Se spune ca unii se nasc sub o stea norocoasa, eu zic ca tu esti cel care te duce spre stea si numai tu poti sa decizi daca stralucesti odata cu aceasta sau te retragi in intuneric si astepti clipa mortii cu mainile impreunate, rugandu-te la zile mai bune.