Arhive categorie: Art. – Prose

Toamna lenesa


tumblr_mu7986pprF1st3ctco1_500

Cu fiecare vară care trece mă îndrăgostesc tot mai mult de toamnă. Şosete pufoase, băuturi calde, străzi din nou pustii, baruri pline, siluete în paltoane, covoare care trosnesc sub ghete şi lacrimi care curăţă oraşele de păcatele verii.

Cartea care aşteaptă să fie terminată de două luni se citeşte singură de bucurie că toamna îmi bate la uşă. Ce? Crezi că ele nu ştiu de venirea toamnei? Nu fii naiv, normal că ele cunosc acest aspect şi mai ales, cărţiile, simt că urmează să fie citite sau că urmează să fie abandonate, iar atunci când sunt abandonate devin triste şi cuvintele se şterg, copertele se deteriorează, semnele de carte se pierd, paginile devin bolnave… iar dacă o carte nu este citită la timp o să moară, răpind, în acelaşi timp, o lume întreagă.

Blogurile prind viaţă iar cei din spatele acestora se pun din nou în legătură cu eul lor interior care a stat ascuns până acum, speriat de agitaţia din jur. Statisticile cresc odată cu temperatura scăzută de afară, conţinuturile sunt tot mai bogate şi toate despre aceiaşi temă, cu sau fără diacritice, cu sau fără domeniu, cu sau fără cititori.

Simţi frigul la picioare şi mirosul scorţişoarei din vinul fiert, pentru o secundă te gândeşti la Crăciun dar nu te bucuri pentru prea mult timp căci ai câteva flashuri care îţi aduc un zâmbet tâmp pe mutră, după care îţi aminteşti că taxele nu se plătesc singure, iar Crăciunul nu e Crăciun fără cadouri şi bunătăţi, desigur, nici fără vacanţe exotice sau începutul anului nou alături de o grămadă de oameni pe care nu îi cunoşti la o pensiune pretenţioasă cu privelişte de invidiat.

Pe scurt, e toamnă şi încă nu am ieşit să mă bucur de ea, în trecere am observat primele frunze  căzute şi am simţit picurii sfioşi şi reci de ploaie… asta e toamna mea leneşă în care mă pregătesc să cresc, adică, pe limba română, o să citesc multe cărţi destinate dezvoltării personale dar şi cărţi sau articole legate de resursele umane, însă despre asta o să vorbesc cu o altă ocazie

Reclame

Te pierzi, ma pierzi


Tu te pierzi printre iluzii și închipuiri care nu te ajută să vezi realitatea crudă și tristă în care ești captiv. Tinzi spre perfecțiune, educat să fii sprijinit de toți cei din jur, aclamat și invidiat de cei mai puțin norocoși care în fața ta poartă măști de tovarăși.

Tu te pierzi printre dogme și criteriile impuse de societate, nu poți privi cu ochiul liber, e bolnav și închis, precum mintea ta care se zbate să evadeze din cușca în care e prizonieră. Gândesc alții pentru tine, la ce folos s-o lași în libertate, nu-i așa?

Tu te pierzi printre cuvintele odioase pe care le rostești și cu ajutorul cărora crezi că îți vei face dreptate în fața mea, dar tu te pierzi în egoul tău imens și uiți că eu nu văd, nu ascult, nu știu să percep ceea ce îmi repugnă și îmi acopăr urechile, îți întorc spatele și închid ochii.

Tu te pierzi și eu n-o să te caut, tu te pierzi și nu vezi că m-ai pierdut și pe mine pe drum.

Revedere


Am călătorit doar ca să te mai văd încă o dată. Știu că nu o să te mai privesc în felul în care obișnuiam să o fac, însă sper la o revedere cu un final fericit. Ai venit din spatele meu, imediat cum am coborât din mașină, copilăros ai ținut pasul cu mine pentru câteva secunde, până te-am observat. Am râs și atunci parcă am știut că până la finalul zilei o să fiu a ta.

Cine ar fi crezut că o să îți evit sărutarea? Cine ar fi știut că îmi va fi frică și scârbă să mă atingi?

La plecare, m-ai condus și ai încercat să mă prinzi de mână… Însă, eu mi-am tras mâna, iar tu ai insistat și am invocat diverse motive, atât de banale că nu îmi venea să cred ceea ce spun, îmi era rușine de felul în care mă comportam și îmi părea rău de tine, de noi și de mine, în mod deosebit.

Tu cu toată atenția de care aveai nevoie și pe care eu nu am putut să ți-o ofer, tu m-ai făcut să fiu de piatră și să uit că a fost o vreme în care iubirea ta era tot ce știam și tot ce aveam nevoie de la viață pentru a fi fericită și împlinită. Acum, pot s-o am pe toată, nu ar conta. E ceva de care mă pot lipsi, e ceva ce n-o să mai simt și nici dor nu îmi va fi.

De ce nu învățăm să ne mulțumim cu ceea ce avem, de ce distrugem tot ce am clădit pentru mofturi și așteptări prea mari?

De ce?
Citește în continuare Revedere

Vara rece


Mă înarmez cu orgoliu, pun punct și trag linie la sfârșit de rând, scuip otravă, iar pentru o secundă chiar cred ceea ce spun.

Mă dezbrac în fața ta, judecă-mă, ai puterea asta, privește-mi imperfecțiunile și apoi, iubește-mă, dacă mă iubești.

Pune mâna pe coapsele groase, strânge-mi în palmă sânii care abia o acoperă, uită-te în ochii mei încercănați, atinge-mi pielea pătată de timp, care saltă până și la gândul că ar putea fi atinsă. Lasă-ți amprenta pe trupul meu care se mulează după fiecare atingere și sărutare și gândilă-mi timpanul cu glasul tău. Respiră odată cu mine și oprește-te în același timp.

Tu ești casa mea, mai bine spus, sufletul tău. Azi, e rece și draperiile sunt trase, e beznă. Oricât m-aș îmbrăca de gros, pot să simt răcoarea pe șirea spinării cum mă pătrunde, mă îngenunchiază și mă distruge. O să îngheț și nimeni nu mă poate salva, ci numai tu.

Aștept să vină vara și la noi, căci n-o să-mi părăsesc casa nici cu gândul.
Citește în continuare Vara rece

Drumul spre atingerea sufletului


tumblr_mtku2l6Ft21r34fguo1_r1_500

A atinge. Un scop, o limita, o epiderma? Un suflet, o minte, un om? Cu buricele degetelor iti lasi amprenta pretutindeni, inclusiv pe buzele si trupul persoanei iubite, langa celelalte amprente ale fostelor iubiri care nu se vor acoperite si care se chinuie sa dainuie nestingherite pe suprafata celui pe care il iubesti. Cu speranta ca o sa reusesti sa le acoperi, cercetezi cu mainile fiecare parte a iubitului pana ajungi la suflet cu mainile murdare si decizi ca o sa revi in alta zi, ca o sa-i atingi sufletul cu mainile curate. Trec zile si luni intregi, ajungi la sulfet, insa mainile iti sunt la fel ca-n prima zi. Trecand prin celelalte parti ale iubitului, ai intalnit amprentele si urmele lasate de vechile amintiri care s-au lipit de amprenta ta pe care te-ai chinuit, in zadar, sa o readuci la forma initiala. Ii faci baie, dansati impreuna in ploaie si fara rezultat, corpul lui este inca patat. In cautarea unei solutii pentru a ajunge la sufletul lui cu mainile, ai uitat ca si tu ai un suflet care il cauta pe al lui. Cu mainile, n-ai sa te apropii de el, caci mainile, oricat de mult le-ai spala, raman murdare. Incearca sa-l cauti si sa-l afli cu sufletul.

Interviu de demisie


– Nu-mi place superficialitatea, i-am zis
– Ce te face sa spui asta?
– Principiile.
– Dar ai incercat?
– Sa fiu superficiala? Ah, da, da, desigur. Crezi ca vorbesc doar asa, aiurea? Asculta-ma bine, nu exista ceva mai oribil pe aceasta lume decat mizeria superficialitatii.
– Ce anume nu ti-a placut, ce ai simtit? Ajuta-ma sa inteleg.
– Totul, adica nimic, nimic nu imi place. La inceput a fost acceptabil, m-am simtit mai lejera si mai relaxata dar odata cu trecerea timpului s-a transformat intr-o fericire falsa de care ma pot lipsi dar cu care, atunci, m-am complacut. Vroiam sa imi fie si mie usor, macar o data. Stii cum zic? Sa simt si eu ca am douazeci de ani si nu patruzeci. Aveam nevoie de o gura de aer care a devenit o nevoie de aer, precum un viciu din care te trezesti prea tarziu. Din fericire, eu m-am trezit la timp. Eu nu sunt o cauza pierduta. Ma auzi? Eu inca pot sa ma reabilitez si sa evadez din aceasta lume. Ma intelegi?
– Da, eu te inteleg si cred ca si ceilalti parteneri vor intelege. Totusi, consider ca ar trebui sa mai acorzi inca o sansa acestui post. Perspectiva cu care privesti lucrurile este foarte importanta. Incearca sa privesti din alt unghi toata situatia.
– Nu, nu merge… pur si simplu, nu.
– Dar ai incercat?
– Am incercat. Trebuie sa ma crezi pe cuvant. A fost frumos, o experienta de care, sincer, aveam nevoie pentru a ma regasi. Nimic mai mult. Cel putin, nu trebuia sa ajungem la aceasta discutie. In planul meu nu era inclusa aceasta scena, nu credeam ca o sa ajung sa fiu nevoita sa dau explicatii.
– Te rog…
– Nu, am zis nu. Eu te rog sa-mi aduci foaia de demisie, vreau sa o semnez chiar acum.
– Imi cer scuze, nu pot sa fac asta. Trebuia sa imi spui cel putin acum o luna pentru a gasi un inlocuitor. Pana nu gasesc un alt suflet inocent si pierdut, nu pot sa te las sa pleci.
– Pe geam.
– Ce?
– Uita-te pe geam, am spus.
Un moment de liniste dupa care reiau:
– Poti sa alegi pe oricine vrei, cu totii sunt pierduti. Astept foaia de demisie prin Posta. O zi buna!

Trantesc usa imaginara in urma mea si ies zambind, fiind in culmea fericirii datorita victoriei mele cu… propria-mi constiinta.

Singur si fericit


image

Ce inseamna sa fii puternic? Sa ridici haltere, sa muti munti, sa iubesti, sa iti asumi riscuri sau sa fii singur si fericit in singuratate?
Oamenii evita singuratatea, de parca ar fii vreo boala care le mananca oasele din interior si ii lasa morti.
Odata ce inveti sa te iubesti pe tine insuti, sa te bucuri de propria-ti companie si sa nu iti fie teama de privirile judecatoare ale celor din jur, cand vei putea merge sa bei un vin intr-un local, sa mananci intr-un restaurant sau sa te plimbi prin parc de unul singur si sa fii fericit in acea dulce melancolie, atunci, doar atunci, vei putea spune ca esti puternic.