Story: Divin


2_b

Capitolul 1 – Esenţial

Timpul trece atât de repede încât abia am realizat că bătrâna toamnă a sosit în oraş. Afara plouă mărunt şi intens. Turda îmbracă mândră culoarea frunzelor veştejite, primind cu braţele deschise fiecare picătură minusculă de ploaie, colecţionând peisaje mirifice pe care alte oraşe chiar mai mari şi mai bogate, le-ar invidia şi s-ar apleca în faţa frumuseţii lor sub formă de respect şi admiraţie. Aleea aproapiată de vechiul hotel de patru stele de pe colţ, care duce spre restaurantul cu nume de băutură, azi, pare tristă, încolţită de amintirea vre-unui trecător, purtând puţine urme de pantofi. E amuzant cum locuitorii oraşului se ascund în umilele lor case, parcă temându-se de puţină apa de ploaie. Simt mirosul prospeţimi pretutindeni. Oamenii au motivele lor, să nu uităm, toamna este un anotimp dulceag, bogat, anotimpul celor mai intense trăiri dar şi a despresiei, anotimpul făcător de minuni. Michelle, o tânără de douăzeci de ani.Nu foarte înaltă dar cu o siluetă de viespe, brunetă cu tenul măsliniu şi cu ochi schimbători se îndreaptă cu paşi grăbiţi şi mişcări de felină, sub o umbrelă elegantă cu dantelă adusă tocmai din Harrods, Londra, spre o cafenea care din auzite se anunţă pretenţioasă, de pe strada Libertăţii, vis-a-vis de parcul central unde orice copil din Turda a îngropat măcar o amintire. Trage aer în piept, cu capul sus şi privirea înainte, şi intră în cafenea. Nu a mai pus pantofiorii cu toc de cincisprezece centimetrii aici, prin urmare este pentru prima dată. A văzut şi mai bune, nu o dă pe spate. La prima impresie pare un loc acceptabil.Cu toate acestea a simţit cum o bombă de energie a lovit-o direct în faţă în momentul în care şi-a făcut simţită prezenţa. Cafeneaua este primitoare, plină de oameni veseli, vorbăreţi şi, desigur, bine îmbrăcaţi. Zvonurile erau adevărate, cafeneaua e pretenţioasă. Oprindu-se pe treptele cafenelei care duc spre salon, Michelle caută minuţios cu privirea printre mesele şi clienţii cafenelei. La scurt timp, mulţumită ridică din sprâncene, afisând un zâmbet plin de entuziasm. În secunda următoare se îndreaptă spre o masă puţin mai retrasă, rotundă, stil britanic, parcă confecţionată la comandă, o raritate; ţinând companie două fotolii de culoare roşu aprins din catifea, brodate cu un design abstract. Michelle lasă involuntar în urma sa o dâră de parfum, marca Christina Aguilera, întorcând capetele unor doamne cunoscătoare, privind-o doar cu coada ochiului. Se pare că Michelle se încadrează în clientele acestui local. Ocupă celălalt fotoliu de la masă imediat după ce sărută obrajii împodobiţi cu prea mult fard ai Annei care o aştepta. Anna e o frumuseţe de fată blondă cu sau fără fard, pistruiată şi cu ochii verzi asemenea rubinelor, însuţindu-şi calităţiile unei prietene adevărate pe care orice fată şi-ar dori s-o aibă. A dovedit asta de nenumărate ori pe parcursul aniilor. Doar cu ea, Michelle, ar putea să împartă dacă ar fi cazul cea mai iubită rochie vintage din garderobă sau cel mai preţios colier din propria colecţie. Lucrurile vintage, colierele şi parfumurile de lux sunt obsesiile Michellei. După ce se aşează amândouă şi termină cu lista de complimente adresate una celeilalte, ca de obicei, îşi comandă câte un expresso. Michelle începe adevărata conversaţie.

– N-ai idee cât mă bucur să te văd, drăguţă!  Acea lună de zile în care ai fost plecată a trecut precum un an, chiar doi! Eşti din ce în ce mai frumoasă şi chic, dar cred că ştiai asta şi ţi-am mai spus-o de trei ori de când am venit. Nu am putut să nu îţi remarc bronzul ciocolatiu pe care sincer,  îl invid..; Michelle este întreruptă de către chelnerul chipeş care a venit să aducă comanda. Atenţia Annei dintr-o dată se concentră asupra chelnerului. Michelle vorbea, în schimb Anna nu mai auzea nici un cuvânt, era în transă, nici măcar propoziţia în care Michelle îi mărturisise faptul ca acum două seri îi pierduse pantofii împrumutaţi, culoarea albastrul cerului, din lac, care o costaseră o avere. Anna mereu a avut o slăbiciune pentru bărbaţii în uniformă cu zâmbet de revistă şi bine îngrijiţi. Tânara blondă încearcă să-l seducă muscându-şi buza inferioară când acesta o privi. Chelnerul observând gestul Annei, se întimidă şi îşi luă tava cu el pe care puse scrumiera abia atinsă de scrumul şi chiştoacele  fetelor, plecând cu privirea la Anna. În schimb Michelle întrerupe momentul.

– Ooo, nu! Am văzut asta! Exclamă Michelle parcă din băncile liceului.

– Ce? Întrebă Anna fâstâcinduse ca o şcolăriţă care şi-a uitat tema acasă.

-Privirea, chelneru..nici nu ai auzit un cuvânt din tot ce am spus, sunt sigură de asta şi nu pot să cred că ai făcut trucul cu buza, tot aşa ai rămas. Ţi-a picat cu tronc chelnerul.

-Doar mă cunoşti, mai bine ca oricine, ştii că nu e adevărat, mă distram puţin. (spuse roşind în obraji)

Cu un zâmbet uită pentru moment evenimentul şi sorb uşor băutura din ceştiile de porţelan atât de albe şi simple pe care le aduse chelnerul. Contrastul culorilor din încăpere este deosebit. Alb, maro ciocolatiu, roşu aprins şi crem. Muzica pop, jazz şi soul creează o ambianţă plăcută împreună cu contrastul culorilor. Totul, aici, pare gândit şi bine pus la punct. Înainte de plecare Anna se oferă să facă cinste şi străcoară printre bani şi nota de plată, numărul ei de telefon. Hotărăsc să îşi continue seara împreună, aşa că, se îndreaptă spre locuinţa Michellei. În drum spre locul stabilit, râd zgomotos ca şi cum ele ar fi singurele persoane din oraş, nesfiindu-se de cei din jur, păşesc apăsat, cu încredere, suntele pantofilor celor două dive creând o simfonie. Câtă energie emană, ridică oraşul în picioare,  devine asaltat de oameni,veselia şi bucuria revederii este atât de intensă încât influenţeată starea de spirit a celor din jur care, oricum, sunt uşor de influenţat, de manipulat. Minţile inguste, zâmbetul şters  şi frunţile pline de şerpi, descriu locuitorii. Oraşul blând suferă în tăcere, din când în când prostia unui om mai piere şi părăseşte locul natal, plecând în căutarea unui viitor mai bun, asemenea Michellei. Anna e surprinsă în sinea sa. Cum a reuşit Michelle cea micuţă,  inocentă,  şi fără charm cum o vedea ea,  să ajungă o femeie puternică, stăpână pe sine, chic, cu un CV extraordinar şi bogat. Deţinătoarea cafenelei Mon cherry din centrul Clujului, o cafenea de lux, unde găseşti cea mai selectă cafea, minuţios decorată, totul făcut la comandă, cu ajutorul unor experţi în domeniu şi bine înţeles cu ajutorul imaginaţiei Michellei, dar nici postul deţinut ca jurnalistă la revista Secrete esenţiale, o revistă pentru adoleşcente, având în grijă secţiile de Lifestyle şi Must have nu se lasă mai prejos, cât despre munciile de jos cu care a început, multe la număr, nu îşi merită timpul, Michelle uită pe zi ce trece tot mai mult de unde a pornit. Nu este de condamnat, a trudit mult  pentru a ajunge unde se află astăzi. Anna se bucură pentru realizăriile bunei sale prietene din copilărie, chiar o invidează prieteneşte pentru voinţa de care a dat dovadă. Când erau doar nişte puştoaice crude, mereu distrate şi fără griji, Michelle mereu reamintea de dorinţele ei, parcă imposibile de îndeplinit în acea vreme. Toţi râdeau şi batjocoreau planurile Michellei, nici măcar Anna nu avea încredere în prietena sa Michelle, dar femeia puternică de astăzi, nu dădea un ban pe ce spunea restul, ea ştia că va ajunge ceea ce îşi doreşte şi mai ales unde vrea să fie. Michelle în adoleşcenţă imprumuta proastele obiceiuri ale celebrei cântăreţe Amy Winehouse, acest fapt având un rol important în planurile ei, o ajuta să uite de probleme şi să înfrunte realitatea. Toţi ştiau de aceste obiceiuri proaste şi de aceea nimeni nu credea că va ajunge departe. Anna provine dintr-o familie înzestrată şi puternică din punct de vedere financiar, iar Anna, ştie asta din prima zi în care a probat o rochiţă care valora de două ori cât casa Michellei. Tot ce spunea Anna era poruncă pentru părinţii acesteia , fiind singură la părinţi era răsfăţată, plină de sine, mereu cu nasul pe sus. Anna şi Michelle sunt atât de diferite şi prin acest fapt se completează una pe alta. Cine spunea că extremele se atrag.

Capitolul 2 – Aroma iubirii

Ce este iubirea? De unde provine şi la ce e bună? Întrebări seci puse de orice suflet care nu a mai simţit vreodată aroma iubirii. Iubeşti atunci când simţi că aroma iubrii te îmbată în aşa fel încât îţi pierzi raţiunea şi mintea. Eşti iubit atunci când te aştepţi mai puţin. O relaţie bazată pe iubire trebuie să fie pură, în echilibru. Iubirea e frumoasă… însă periculoasă. Uşor schimbă caractere şi vieţi. Michelle, a iubit şi iubeşte şi acum. E curajoasă şi nu îşi reneagă sentimentele, se străduieşte să fie cerebrală însă nu îi reuşeşte tot timpul. A iubit doi tipi, în prezent iubeşte pe altul. Dragostea e o curvă. Vag îşi aduce aminte de fostele ei iubiri. Însă ştie clar că trecutul ei este reprezentat de către Mike şi Andrew. Două fiinţe asemănătoare. Alături de Mike şi Andrew a trăit şcenarii de film. În cazul în care s-ar produce un film după viaţa ei sentimentală cu siguranţă filmul va primi un Oscar. Mike a fost prima ei dragoste adevărată. Un băiat cu păr şaten, ochii albaştrii înşelători şi profunzi, înalt şi slab, dulce şi stilat. L-a iubit, chiar dacă el nu a ştiut să o iubească. A fost omul care i-a arătat pentru prima oară cum e iubirea, cu bune şi cu rele. Iubirea lor a fost tensionată şi intensă, plină de pasiune, copilărească, adventuroasă. El a iubit-o cu foc şi a urât-o cu dispreţ. Mereu nehotărât… când era distrant faţă de ea,  când o sufoca cu prea multă iubire şi gelozie. Michelle îl iubea pentru caracterul său ciudat şi ochii albaştrii înşelători, trecuţi prin atâtea stări şi străzi, dar mai presus de toate îl iubea deoarece el era o provocare. Îl respecta pentru că a primit-o în lumea lui şi a avut grijă de ea, a învăţat-o cum să se descurce în viaţă, el fiind un băiat deştept, viclean şi atent la detalii. Chiar şi în ziua de azi Mike este acelaşi om. O persoană dificilă cu un caracter puternic. E un luptător, dar un laş. Orice fată care îl privea în ochi mai mult de două secunde rămânea cu un zâmbet tâmp pe faţă. Atracţie, iubire, pasiune, dependenţă, obsesie. Toate vroiau să i se dăruiască lui, trup şi suflet. Mike ca un nesimţit ce e, doar se juca cu ele, le făcea să creadă că le iubeşte iar apoi le ignora, lăsându-le cu inima zdrobită. Mike, Mike, Mike… prostuţul Mike. Şi acum încă mai încearcă să-şi găsească un umăr pe care să plângă. Presupuşii lui prieteni îl secau de tot ce avea, de la material la domnişoare. Uimit, se trezeşte singur când rămâne în pană de ceea ce ei doresc. Cu corpul culcat pe spate, întins pe pat, cu ochii roşii în tavan căută soluţii, răspunsuri, legături. Inocent la nouăsprezece ani are încredere oarbă în oameni şi asta doar pentru că el chiar vrea să creadă în omenire. Michelle a încercat să-l pună pe picioare, să-i deschidă ochii, dar el, încăpăţânat, mereu îi reamintea că problemele lui nu sunt problemele ei, să stea departe, să tacă, vorbeşte fără rost şi nu ştie ea, copilă, ce şi cum. Epuizată îl înjură, îl face să se simtă vinovat pentru fiecare vorbă nepusă la locul ei, îi distruge sufletul sensibil, căci ea îl cunoaşte mai bine decât oricine, degeaba încearcă să pară dur, e sensibil. Michelle i-a promis lui Mike că ea o să-l uite, dar el nu v-a putea, căci o să-l rănească atât de profund încât amintirea ei va dăinui pe veci înăuntrul lui. Poveste nemuritoare. Andrew e băiatul care a ajutat la vindecarea rănii provocate de către nenorocitul de Mike. Michelle şi Andrew au atât de multe în comun. El ştia să facă din ploaie-soare, fermecător, brunet, înalt cu ochi pătrunzători şi cu umorul unui clovn. O iubea şi tachina din zori şi până-n seară. Dacă în cazul lui Mike, ea îl uită, în cazul lui Andrew, problema este diferită. Şi acum încă îi este drag acest băiat. Însă Michelle a renunţat la el. De ce? Nici ea nu ştie de ce. El i-a spus că nu o să renunţe la ea pentru că o iubeşte. Cine ar fi crezut că băiatul ăsta vorbeşte serios. Inima ei acum aparţine lui Nick, un băiat misterios, chipeş şi calculat precum luna de pe cer. Nu  i-ar greşi cu nimic, atât de drag îi este acest băiat şi de aceea îl respectă şi are încredere în el. Peste două zile cei doi împlinesc un an de când sunt împreună. Să fii tânăr şi îndrăgostit e un blestem necesar.

Capitolul 3 – Michelle nu cedează.

Am atâtea de făcut, de publicat articole noi pentru revistă, de făcut inventarul la cafenea. Ah! Să nu uit de aniversare! Ce prostuţă sunt. Aş putea să-i pregătesc o surpriză pe când se întoarce de la muncă. Job-ul lui Nick ca reporter-foto mă epuizează. E plecat de trei săptămâni în Germania pentru un documentar despre… ceva important? Nici nu ştiu sigur dacă o să ajungă până după prânz în ţară. Probabil o să sfârşesc singură, cu ciocolată, o sticlă de vin roşu şi noul episod din Gossip Girl. Mereu mi-au plăcut bărbaţii pe propriile picioare dar pentru asta trebuie să plătesc un preţ destul de mare. E stresant, depresiv şi ca prin minune totuşi minunat. E şi grozav, vreau să spun că am mai mult timp pentru mine şi pentru dimineţi la cafea împreună cu Aria, proprietara salonului de manichiură-pedichiură, frizerie-coafor  vis-à-visde cafeneaua mea. De obicei inainte să deschidă salonul, îmi face plăcerea de a servi cafeaua împreună. Obişnuiesc să merg des la salonul Ariei, deoarece sunt încântată de serviciile oferite iar ea îmi este o prietenă atât de dragă precum îmi e şi Anna.  Pe Aria o cunosc din liceu, de pe atunci obişnuiam să ieşim împreună la câte-o cafea. Îmi aduc aminte ziua în care nu ne puteam hotărâ unde să mergem să servim o cafea. Într-un final ea a venit cu ideea de a merge la un local nu de mult inaugurat. Am avut un presentiment dubios care s-a dovedit adevărat. Mike era chiar acol, nu-l văzusem de mult timp. Am rămas blocată şi am trecut pe lângă el ca şi cum nu l-aş fi văzut. Ştiu, a fost un gest urât din partea mea şi totuşi mă întreb dacă m-a observat. Probabil că da… . Îl priveam pe ascuns de la masă, Aria cunoaşte întreaga mea poveste cu el şi doar zâmbea văzăndu-mă hipnotizată. Însă, atunci când am plecat, l-am salutat, cu capul aplecat şi cu un zâmbet ştrengar pe chip. Aş fi vrut să-i spun „ Aşa! Uită-te bine, da! Uită-te bine! Acum relizezi ce ai pierdut? Fraiere!” , din păcate raţiunea nu m-a lăsat să fac asta, dar nu m-a oprit să glumesc pe seama acestui şcenariu, tipărit în mintea mea bolnavă, împreună cu Aria. Şi să nu uit ziua în care îi spuneam Ariei că o să am o cafenea sau chiar o să o cumpăr pe cea unde obişnuiam să mergem, iar acum uită-ne aici! Servind cea mai bună cafea din zonă la cafeneaua mea şi relaxându-ne la salonul ei de  vis-à-vis. Mă bucur că măcar ea a rămas împreună cu Tony. Nu l-am cunoscut niciodată personal, dar din câte am auzit despre el, e un băiat minunat care o iubeşte şi are grijă de ea cum nimeni nu ar mai putea face asta. E de păstrat! Oh! Fac ce fac şi uit de aniversare. Dacă nu o să vină? Nu mai organizez nimic! Cu siguranţă tot ce avem nevoie este puţin vin, muzică bună şi noi unul lângă altul. E de ajuns! În acest fel termin şi eu cu o grijă şi am mai mult timp să mă pregătesc pentru sosirea lui Nick. Îl iubesc, însă uneori am o vagă impresie că el nu simte la fel. E un sentiment copleşitor, dar încrederea pe care o am în el, respectul şi dragostea învinge orice. Michelle nu cedează! Ps: Iubesc să vorbesc despre mine la persoana a treia.

Soarele apune, am adormit pe canapea, jumătate învelită cu un cearceaf alb din mătase în timp ce-l aşteptam pe Nick. Visez, e un vis atât de frumos. Visez cum Nick mă ţine în braţe şi mă sărută uşor în zona gâtului. E atât de plăcut! Deschid ochii…
– Nick?! Când… când ai sosit?
– Mhhmm… de ceva timp, însă te-am lăsat să dormi, bănuiesc că ai fost foarte obosită. Dar mai ales îmi place cum zâmbeşti atunci când te sărut şi tu dormi.
– Oh, o să-mi plăteşti pentru asta!
Mdaa… Nick chiar a plătit pentru asta. În următoarea zi aflasem de aventura lui cu o nemţoaică care i-a arătat împrejurimiile cât timp a fost plecat în Germania. Se pare că i-a arâtat cam toate, toate împrejurimiile, dacă ştiţi ce vreau să spun. Dacă nesăbuitul de Nick avea puţină decenţă să îşi şteargă mail-urile siropoase şi dulci ca o plăcintă cu mere, zahăr şi miere cu toping de frişcă şi cu o cireşică în vârf probabil că nu se ajungea aici şi mi-ar fi mărturisit el în loc să descopăr eu asta, din întamplare. Vorbeşte gelozia din mine, furia şi orgoliul. E bărbat, iar bărbaţii asta fac. Eu nu accept! Trec mai departe cu capul sus, sunt sigură că într-o zi lui o să-i pară rău. Eu sunt împăcată cu ideea că am încercat şi am fost mereu sinceră cu el. Ca va! Si vous ne pouvez pas apprécier ce que vous avez, vous risquez de perdre tout!

N-o să mint, mi-a fost greu să trec peste întâmplarea cu Nick. Amalgame de sentimente, amintiri, zâmbetul mincinos şi ochii lui păcătoşi… îmi lipseşte. Mă simt rănită iar vinul şi ciocolata nu-şi mai fac efectul de altă dată. Situaţia începe să-mi scape de sub control. Unde mi-am uitat mobilul? Oh, uite-l! Numai eu îl pot pierde în locuri precum imprimanta. 074… mhhmm… mai bine îl sun pe Şerban, omul care nu ştie să spună „nu”, copilul bătrân dependent de viaţă. Îi caut numarul de telefon cât ai zice „cafea” şi fără să ezit îl apelez, el cu siguranţă are numărul Gabrielei.

Bip… bip…bi…

-Alo?! zice Şerban cu o voce gravă.

-Bună, Şerban! Sunt Michelle! exclam eu încântată.

-Michelle şi mai cum?

-Michelle Grace, protuţule!

-Salut, salut! Ah, nici nu ţi-am mai recunoscut vocea. Cu ce te pot ajuta?

-Mă bucur că ai întrebat! Mp gândeam la Gabriela… cea care a absolvit facultatea de PR de curând, bruneta cu ochii de culoarea fruntelor toamnatice, nu foarte înaltă, zâmbăreaţă, foarte isteaţă…

-Ce-o mai lauzi!

-Chiar deloc, aşa e ea, hahaha! Deci, ştii despre cine vorbesc?

-Da,da! Acum îi caut numărul. O să-ţi trimit un mesaj pe mobil imediat după ce-l găsesc.

-Oh, Şerban, eşti salvarea mea! Mulţumesc, mulţumesc, o să mă revanşez!

-Ce simpatică eşti! Oricând crezi că îţi pot fi de folos să mă anunţi, piticot!

-Haha, nu vei înceta să-mi aminteşti cât de mică sunt, nu-i aşa?

-Aşa e!

-Te pup, aştept mesajul tău.

După nici două minute telefonul îmi sună « all i need is to have a good time all i want is a good life » . Nici nu apucasem să-mi iau iaurtul cu cioco şi căpşuni din bucătărie. Bătrânul tastează repede! Mama are nevoie de mai mult de cinci minute pentru a trimite un mesaj pe mobil. Uneori trimite mesaje cu conţinut empty, dar asta e altă poveste. Uit de toate şi mă reped asupra mobilului. Oh, sper ca numărul să fie cel bun!

Trrr…trrrr…trrrrr… aţi apelat căsuţa vocală a abonatului 0749… un moment mai prost nu-şi putea găsi pentru a nu răspunde.

Anunțuri

4 păreri la “Story: Divin”

  1. Pingback: DIVIN | Masochist

Parerea ta conteaza!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

A site about life – society and lifestyle choices.

%d blogeri au apreciat asta: