Arhive etichetă: dragoste

Femeia


Beyonce++diva

Ma simt bine. Dar cui ii pasa cum ma simt eu? As vrea sa pot iubi usor, asa cum faceam inainte. Lumea mea s-a rasucit cu 180 de grade. Imi e greu sa ajung la sentimentul de iubire, sunt mai eu ca niciodata si incerc sa-mi insusesc o alta latura, o latura mai feminina. Stii ce e femeia? Femeia e o creatura nebuna dupa placerile vietii, indiferenta si cu multe pretentii. Impodobita din cap pana-n picioare, mereu aranjata, iubita si perversa, femeia primeste multa dragoste dar nu ofera nici macar jumatate din cat primeste. Ei nu-i pasa ce faci, unde esti, ce poti, femeia vrea tot si de obicei, femeia are. Ea vrea pantofi cu toc, parfumuri fine, tigari dulci, farduri de calitate. Femeia nu apreciaza ceea ce poate avea, femeia vrea sa fie provocata, vrea sa lupte sa castige si sa stearga pe jos cu premiul. Eu sunt o fata cu o latura de femeie care asteapta sa iasa la iveala.

Reclame

Leapsa!!


Leapsa preluata de la buna si nebuna mea prietena Raluu . Pupici!

Zodia: balanta
As vrea: sa ajung unde-mi doresc.
Pastrez: totul.
Mi-as fi dorit: un stomac sanatos.
Nu-mi place: privirea oameniilor prosti.
Ma tem: de mine.
Aud: ganduri.
Imi pare rau: pentru ca nu-mi pare rau pentru nimic.
Imi place: ciocolata, cartiile si cafeaua.
Nu sunt: cum crezi ca sunt.
Dansez: cand simt sa fac asta.
Niciodata: nu ma las invinsa.
Par: inocenta.
Plang: foarte rar, iar cand o fac inseamna ca imi pasa, e cea mai intensa forma de exprimare pe care am trait-o pana acum.
Nu sunt intotdeauna: intelegatoare.
Nu-mi place la mine: faptul ca sunt prea optimista.
Ma enerveaza: lipsa de atentie sau timp.
Sunt confuza: mai tot timpul.
Ma simt in siguranta: cand sunt nervoasa.
Am nevoie: de inca o cafea, dragoste si mai mult somn.
Ar trebui: sa vorbesc mai putin si sa actionez mai mult.

O sau mai departe tuturor doritorilor, ajunge pentru toti^^.

Parerea lui Mihu despre 14 februarie


Pentru o clipă vreau să uit că dragostea există. Fără dragoste soarele pe cer răsare, luna la apus v-a continua să-mi bată în fereastră ca în fiecare seară, nu e nimic tragic. Mi-am pierdut inocenţa, nu mai agreez indiferenţa, ignor textele trase de păr.

Ziua îndrăgostiţilor e aproape iar greaţa, lin, stomacul îmi străbate. La ce să mă aştept de la scumpul meu iubit? Eu nu vreau nimic romantic. Sincer m-am săturat să văd în fiecare an tipi pe stradă cu inimioare ,flori, ciocolată şi tot felul de câcaturi plictisitoare. Asta nu e romantism ,nu e dragoste, e PENIBIL! Dragostea trebuie să fie amuzantă, frumoasă, nu materială ci spirituală, comodă, divină, ideală!

Asta e perioada când curv… fetele sunt  în căutare de proşti care să le scoată în oraş. Iar voi, proştilor, chiar pune-ţi botul. De ce pana mea vă purtaţi ca nişte pi2de? ŞI DE CE VĂ CREDEŢI PI2DE DOAR O DATĂ PE AN? De 14 februarie îşi ia pu-la-la-la-la concediu? Dacă o faceţi, faceţi-o în fiecare zi, o dată pe săptămână sau pe lună disperaţilor. Vă da-ţi drept mulţumite şi pline de gingăşie pentru că uite, bă, puţă ăsta m-a scos la o prăjitură şi mi-a facut cadou două bile care când le strângi zic „I love you”.

O să închei cu un citat a unei femei cu un mare caracter: „Atâtea fiţe pentru toate panaramele din lume”-Zăvoranca.

O noapte incercanata.


Acum că ştiu ce vreau,pot să plâng,să zbier de fericire.Renunţ la o plăcere de moment dar continui să lupt,acum că ştiu ce îmi doresc continui să lupt pentru ceea ce ştiu că o să obţin.Într-un moment de sinceritate absolută mă întreb dacă aşa va fi,dacă o să am ce îmi doresc.Nu,nu,nu,nu,nu,nu!Nu vorbesc de lucruri materiale.Vorbesc de dragoste,ştii,acea dragoste pură,doar a mea.Clădită de mine şi el,cu amintiriile noastre şi temeriile noastre.Fără influenţe din trecut.Vreau o dragoste care să uite ce nu a mers bine înainte.Fiecare dragoste e diferită pentru că fiecare om este diferit,trebuie să vedem asta,nu să ignorăm şi să căutăm ce am mai găsit până acum.Îmi simt venele şi sângele cum curge prin ele cu atâta pasiune cum nu a mai curs vreodata.Sunt toată moartă,sufletul îmi ghidează mâiniile iar mâiniile scriu ce dictează el.Am pus atâta suflet în câteva rânduri.Noaptea asta poate fi lungă,o noapte încercănată,dar nu degeaba.Vreau să trăiesc fiecare clipă.Acum pot înţelege muzica clasică,o pot iubii notă cu notă.E viaţă!O viaţă perfectă cu note de sus iar apoi una jos dar din senin vin alte note de sus si tot aşa.Asta e!Aşa trebuie să meargă viaţa,trebuie trăită cu zâmbetul pe buze,profund.

Mon chéri.


Il fait sombre,crainte,automne,son bizarre.

Aerul rece,cregiile copaciilor giganţi dansând euforic şi ceaţă groasă pretutindeni.Ţine-mă de mână şi nu-mi mai da drumul , doar ştii cât îmi e de teamă.Te trag înapoi , mergi înainte ,nu-ţi dau drumul la mână aşa că înaintez deodată cu tine.Ţi-am spus să nu insişti încăpăţânatule , nu o să-mi înving teama.Frunzele pocnesc sub paşii noştrii apăsaţi.Te privesc , mă liniştesc puţin.Mă priveşti atât de blând şi de scurt , mon chéri.Crezi că o să reuşesc , crezi în mine , ador să ştiu asta.Şi te alerg , atât de teamă îmi e .Nu trebuia să-mi spui acele poveşti înfricosătoare despre ce ascunde această pădurice sau ce naiba e asta?Nenorocitule!Mă urci în rai , mă duci în iad , mă stăpâneşti , îmi place.Abia sunt pe la mijloc dar ţigara mea se face scrum , trag lacom , sperând să trec într-o stare de echilibru , de linişte.Inima îmi pulsează mult mai repede , respiraţia îmi e grea , e frig dar simt că îmi e cald .Aproape de final realizez că nimic rău  nu  se poate întâmpla când sunt cu tine.Quelles sont stupides , je m’excuse , mon chéri , je t’aime!

Linistea


Era tacut.Ma studia ca pe o carte neatinsa,cu buzele pecetluite si scanteie in ochi.Ne lipseam de cuvinte,totul se petrecea intr-o liniste surda.Imi intorc privirea.Aud tobele cum bat,un solo scurt de chitara si o voce plina de suflet.Nu,nu era vocea lui,era a unui necunoscut plin de sudoare care se chinuia sa  acompanieze instrumentele muzicale.Muzica imi alinta timpanul.Fruntea mi se incrunta.Unde a disparut liniste surda?Acea liniste divina…Unde este el?Uite-l,sta acol cu acei doi barbati care imi seamana a,hmm,hipioti,ciocnind paharele de plastic pline.Dar uite!Unul dintre cei doi hipioti imi face cu mana!Prietenos tip.Oare ar trebui sa ii marturisesc cat de mult imi place tricoul sau multicolor cu semnul pacii pretutindeni?Imi uit ideea.Il vad pe el.Chipul lui radiaza cand zambeste,iar ochii ii zambesc si ei,chip angelic.Parul lui cret,blugi albastii spalaciti parca plini de istorie,rupti in genunchi,tricoul larg si tenisii prafuiti ii ofera o aura provocatoare.Meditez asupra ta,ai curaj si infrunta-mi inca o data privirea,nu fii las-imi spun in gand.Isi pune paharul pe jumatate gol jos si se indreapta timid spre mine.Ma saluta,” Buna”, si imi zambeste ,privind cand la mine cand in pamant.Cat am tanjit dupa acest moment.Ma fastacesc ca o copila.Ce e in capul meu?Aer?Nu,trebuie sa vorbesc cu el.Soptind ii raspund,”Salut”,si imi dau la o parte suvita rebela din fata ,care parca conspira la mascarea obrajilor mei rosii.Il privesc ochii de un verde crud si simt cum linistea se napusteste asupra mea.Tot ce aud este respiratia lui si inima mea,care bate intens.

O sa va las in ceata.Postul va continua..

Toamna


Incepusem o chestie si as vrea sa stiu parerea voastra,merita sa continui?Am o groaza de idei dar sunt nelamurita,nu stiu ce ar trebui sa fac,daca merita.

Este dimineaţa unei zi de toamnă..o dimineaţă care anunţă furtunos sosirea bătrânei ierni care-şi ascunde şireată colţii printre pricăjitele raze de soare aflate pe cerul de un albastru senin,cum îmi place mie.Răsăritul soarelui este partea mea favorită dintr-o zi şi motivul bine întemeiat pentru a ma trezi cu noaptea în cap.Un zâmbet prostesc îmi domină pe buzele cărnoase şi umede.Privesc răsăritul soarelui preţ de câteva momente de pe fereastra din lemn vechi,de culoare maro deschis a umilei mele locuinţe care îmi oferă o privelişte nu prea interesantă spre autostrada principală.Atât de fericită fără a avea un motiv anume,stau pe fereastră cu o ceaşcă  albă,din porţelan sculptat,în mâna dreaptă,sorbind blând ceaiul fierbinte dar incredibil de aromat încât papilele mele gustative profită pe deplin de savoare,aflat în splendidă ceşcuţă.Privesc spre nicăieri cu ochii mici.Zăresc o umbră!Şi imediat după ea un misterios bărbat,totuşi arătos care nu poate trece neobservat ,făcând-uşi apariţia de după colţul străzii prăfuite dar atât de pustii la această oră de vârf.Trece nepăsător cu un aer încrezător şi cu privirea fixată înainte chiar pe sub geamul meu.Vântul provocat de o maşina lucioasă,argintie îi flutură strălucitoarea podoabă capilară asemenea în reclamelor la şampoane,oferindu-i o aură provocatoare.Mă întreb cine e acest personaj fermecător,de unde vine,cu ce scop şi care îi este drumul?Intr-o clipă afurisită de neatenţie,involuntar,subliniez „involuntar”,aplecându-mă pentru a îl privi mai minuţios,scap eşarfa care-mi acoperea gâtul muşcat.Era eşarfa mea preferată,cea multi-colorată,care-mi mângâia mereu pielea cu grijă,eşarfa atent parfumată cu cel mai ales parfum de trandafir dulceag.În acest moment îmi doresc să prind aripi,să zbor pe fereastră în recuperarea acesteia înainte ca un fir din alcătuirea sa să atingă mizerabilul trotuar.Întâmplarea,dar mai ales culmea ironiei face ca mult iubita mea eşarfa să ajungă în braţele subţiri ale necunoscutului.Glumeşti?Cum e posibil?Hmm..să fie mâna destinului?Ahh!E bine de ştiut că în următoarea secundă obrajii mei prind uşor culoarea ameţitorului mac.Mă retrag înainte să fiu observată de acesta,de pe fereastra nu foarte înaltă.În graba mea copilărească mă lovesc dur cu capul de partea de sus a ferestrei şi uit mirobolanta ceaşcă  cu deliciosul ceai pe fereastră.Bărbatul caută cu ajutorul privirii,mirat,provenienţa delicatului material textil,care sunt sigură că şi lui îi încântă privirea,după care îşi continuă drumul împreună cu eşarfa mea îmbătat de parfumul care o acoperă.Nu cred că m-a zărit.Dar dacă a făcut-o?Ar trebui să încetez,mă port ca un copil,îmi spun uitându-mă în oglinda imensă de pe peretele verzui a camerei,care mă face să par mică.Nu-mi pot explica reacţia mea de adineauri.În principiu,a fost un accident,puteam sa-l rog să mi-o înap..dar cum să fac asta?Cum să-i vorbesc fără a nu parea o copilă?Obrajii îmi ard ca focul,inima îmi bate cu o intensitate înfricoşătoare,sunt confuză,acel sentiment ciudat prinde din nou avântul de care avea nevoie şi sincer,vreau să cred că e imposibil să mi se întâmple tocmai mie aşa ceva.Nu,nu acum!Mă simţeam bine aşa cum am fost până acum aproximativ zece minute.Eram liniştită acum sunt agitată,eram fără nici un gând acuma îmi e plină fruntea de şerpi  şi ochii de dorul lui.De dorul unui necunoscut cu chip angelic.Îmi strârneşte amuzamentul această întâmplare dar parcă mă face şi să  plâng.Ce pot să fac?Ma gândesc dacă o să-l mai revăd vreodată dar mai ales mă gândesc la ce se gândeşte el acum.Rămân în genunchi,privindu-mă-n oglinda pe care am murdărit-o instinctiv cu rujul de culoarea sângelui făcând un semn de întrebare pe toată suprafaţa oglinzii.Adorm pe podeaua rece dar mă trezesc în următoarele cinsprezece secunde cu o dorinţă nebunească.Simt,simt că trebuie să mă îndrept spre parcul situat in mijlocul oraşului.Cu ochii mari,mă ridic sprijinându-mă-n mâini şi cu paşi grăbiţi mă îndrept spre şifonier.Îl deschid.Proastă mişcare!Toate hainele au năvălit peste mine asemenea valurilor pe mare în timpul tornadelor.Recunosc,sunt dezordonată.Şi ce?Nimeni nu a spus că asta e o crimă.Prin urmare mă scufund în grămada de haine şi pornesc în căutarea celei mai potrivite ţinute pentru o plimbare prin parc.Prind cu mâna dreaptă o cămăşuţă de culoare maro inchis din caşmir care îţi gâdilă uşor pielea şi blugii cei simpli,skinny care completează cămaşa aleasa pe care o să le îmbrac cu ocazia spontanei ieşiri.Mă zbat să ies dintre mormanele de haine spunându-mi în gând că şifonierul trebuie ordonat,aşa nu se mai poate.Ajung la cutiuţa cu bijuterii,ochii îmi sunt atraşi de lănţisorul din argint cu pietricele pretenţioase primit de la fostul iubit.Era un nemernic drogat dar il iubeam.Oftând şi dându-mi ochii peste cap în amintirea lui îmi pun lanţul,apoi în graba mă machiez deloc strident,îmi iau geanta de pe pat,pantofii din lac şi ies pe uşă aprinzându-mi cu sete o ţigară.Mă strecor în mulţimea aflată pe strada,arunc zâmbete in stânga şi în dreapta,mai trag din când în când din ţigara şi mă îndrept spre parc fără nici o grabă.Mă aşez pe malul unui râu aflat în apropiere,parcă aşteptând ca  ceva să se întample.Sunt încântată de frumuseţea naturii care mă înconjoară.Zâmbesc,zâmbesc şi din nou zâmbesc,inspir aerul curat şi exclam fără nici o reţinere „Ah!Aer curat,sănătate pură!Ce bine mă simt” dar sunt întreruptă de un miros de parfum bărbătesc,plăcut.Mă ridic şi încerc să găsesc provenienţa mirosului.La o distanţă de aproximativ şase metrii se afla nimeni altul decât misteriosul bărbat care plecase cu eşarfa mea.Mă fac roşie realizând că el se îndreptă spre mine cu paşi minuţioşi.Îmi îndrept privirea în altă parte în timp ce inima îmi sărea din piept şi ascult cu atenţie suntetul paşilor lui din ce în ce mai intenşi.Linişte!Ce se întâmplă?Dintr-o dată în jurul meu murmură sfioasă doar natura,unde a dispărut el?Întorcându-mă să aflu,rămân surprinsă de faptul că el defapt se oprise în spatele meu.-Salut! Îmi spuse el încrezător cu zâmbetul pe buze.Îl privesc adânc în ochii şi cu jumătate de gură îi răspund:

-Salut..

-Îmi cer scuze dacă te-am deranjat dar..te-am zărit şi cred că am ceva ce îţi aparţine.

-Poftim? Îl întreb mirată.

-Da..te-am recunoscut..de azi dimineaţă dacă îţi mai aduci aminte,cred că ţi-ai scăpat eşarfa  care surprinzător,spuse el râzând sfios,a ajuns la mine,te-am văzut preţ de câteva secunde după care nu ştiu unde ai dispărut,aveam de gând să ţi-o înapoiez în acel moment..chiar speram să te întâlnesc..

.Mă prefac că nu îl recunosc şi că nu aud ultima parte.

-Ah!Tu erai?Izbucnesc în râs. Deci..la tine mi-a ajuns..

-Eşarfa,desigur!Mă completează păstrându-şi încântătorul zâmbet după care îşi deschide fermoarul de la geaca neagră din piele care-i acoperă trupul,înapoindu-mi eşarfa scoasă din interiorul acesteia.

Galant îmi întinde eşarfa.Cu privirea aţintită-n pământ îmi recuperz pierderea profitând de situaţie intenţionat îl prind uşor de mână.Mă simt mult mai bine şi am impresia că mi-am recăpatat obraznicia dinainte să-l văd.

-Mersi..Nu am reţinut cum te cheamă?!

-Îmi cer scuze,am şi uitat să mă prezint,eu sunt Kazimir.

-Sunt încântată să te cunosc Kazimir,eu sunt Amy.Probabil el nu îşi dădea seama cât de sincere sunt aceste cuvinte.

-Uite,eu sunt nevoit să plec,dar dacă doreşti ne putem vedea intr-o zi dimineaţă,am putea să ne bem cafeaua împreună, ce ştiu şi eu,putem servi un croissant crocant dar mai ales să ne cunoaştem în adevăratul sens al cuvântului.

Râdem amândoi de micuţa glumă făcută de el la final după care îmi întinde o carte de vizită.Faţa mi se lumină.Cineva,acolo sus,mă iubeşte.

-În regulă! Salut!

Mă salută şi el la rândul lui privindu-mă în ochi şi parcă spunându-mi că nu ar mai vrea să plece,ar dorii să stea cu mine,pe malul râului,privind apusul soarelui împreună şi adormind unul pe altul ca doi nebuni.Buzele îmi sunt înţepenite pe modul de a zâmbii,deci,zâmbind îl privesc cum pleacă în fugă spre apus.Corpul sau atletic se ghidează după placul inimii lui,părul creţ în bătaia vântului iar umbra sa loială îl urmăreşte tăcută pas cu pas.În drumul meu spre casa goală care mă aşteaptă privesc parcă cu greu la „darul” primit.Cert e că nu ştiu nimic despre el,îmi este un străin,ironic,un străin cunoscut iar acest gând mă distruge.Măcar de aş ştii înota.Mă înec în amalgame de sentimente.Sunt o iubitoare de frumos  ,Kazimir e tot ce mi-aş putea dori de la un bărbat la suprafaţă,dar ce se află în interiorul său contează cel mai mult.Mă trezesc dintr-o dată în faţa casei mele.Îmi caut cheile în geantă,răscolind ca un cutremur,în final le găsesc.Rămân uşor surprinsă,cât de repede am ajuns la domiciliu,nici nu mi-am dat seama,ahh,nici nu mi-a stat capul la drum,picioarele mele au prins creierul lor sau poate doar au urmat paşii lăsaţi în urmă.Intru în casă,îmi aprind o ţigara,Lucky Strike si îmi pun căştile în urechi în speranţa că,cântecele celor de la RHCP ,mă vor ajuta cum o fac mereu să iau cele mai bune decizii.Adorm pe patul moale îmbrăcat în alb,împreună cu scrumiera plină de chiştoace şi cu mp3-ul descărcat.În zori de zi mă trezesc,lenevind cu ochii în tavan şi cu gândul la el.Până la urmă ce am de pierdut?Mă hotărăsc să-l sun pe Kazimir şi să-i accept invitaţia la cafea.Telefonul îi sună dar,nu răspunde.Mă simt de parcă cerul cade peste mine!Tristă,stau în pat şi îmi regret gestul.Nu,nu trebuia să îl sun,clar, nu trebuia să fac asta,unde mi-a fost capul?Îmi repet de zeci de ori în minte.O lacrimă a îndrăznit să-mi traverseze lin obrazul neted.Privesc spre ecranul telefonului,la numărul lui..tresar!Dintr-o dată telefonul sună.Ce?Kazimir?Răspund ştregându-mi lacrimile de la ochi,surprinsă dar mai ales fericită.

-Salut,Amy!Îmi cer mii de scuze,eram la duş când tu..

Îl întrerup entuziasmată,încercând să-i dau impresia că nu sunt disperată.

-Ohh,o nimica toată!Nu-mi făceam griji,eram sigură că eşti ocupat şi de aceea nu-mi răspunzi.

-Mă bucur în acest caz.Deci..te-ai hotărât să ieşim nu-i aşa? Spuse el cu puţină nesiguranţă în voce.

-Da,m-am gândit că mi-ar prinde bine o plimbare de dimineaţă şi un însoţitor.

-S-a făcut!Ne vedem la opt si un sfert sub geamul tău.

Aprob şi râdem împreună de locul întâlnirii noastre.Până la urmă se pare că minunatul Kazimir stăpâneşte simţul umorului,ceea mă încântă la un bărbat.Amintirea poveştii cu fereastra îmi aduce îndată zâmbetul gingaş pe buze.Cum ar fi fost dacă nu eram în acea dimineaţă pe fereastră,dacă eşarfa nu-mi aluneca,aterizând în braţele dragului meu Kazimir,dacă el nu-mi vorbea pe mal,dacă povestea se incheia în momentul în care mi-a înapoiat eşarfa sau dacă rămâneam atunci pe geam?Doamne,nici nu vreau să-mi imaginez.