Arhive etichetă: intrebari

Intrebari


Imagine

Hahahahahhahahahahahhahahhahahaha. Viata e o gluma.
Sunt nebuna ca scriu din zori si pana-n seara. Dar tu ce esti? Incompetent. Neatent. Alegi mereu calea cea mai usoara. Ai avut parte de drama precum am avut si eu si toti cei care calca pe acest pamant si datorita acestor drame tu te consideri mai presus decat mine. Tu nu stii cum e sa fugi pe strazi la doua dimineata ingrozit, tu nu stii cum e sa te descurci pe cont propriu macar o zi fara ajutorul celor dragi, tu nu stii cum e sa te auto-distrugi si sa reinvi din propria-ti cenusa precum pasarea Phoenix, tu nu cunosti iubirea, tu cunosti doar dependenta care iti pare ca e ceea ce cauti. Spune-mi, cand ai uitat sa mai crezi intr-un Dumnezeu? Cand ai fost ultima data stapan pe tine? Cand te-ai lasat purtat de val si ai gresit si n-ai regretat? Cand ai stiut ca nu e bine sa te arunci in gura leului si totusi ai facut asta? Cand ai simtit ultima data adrenalina? Cand ai simtit ca exista viata in trupul pe care-l ghidezi zi de zi? Cand ai fost sincer cu cei din jurul tau? Mai bine spus… cand ai fost sincer cu tine? Te-ai gandit vreodata ca defapt esti doar un nenorocit si in tine nu se ascunde decat un copil speriat de realitate? Te-ai gandit cat esti de slab inaintea mea? Mi-am pus speranta in tine dupa ce am mai facut asta inainte si am fost lasata in agonie, de una singura, ca si acum. Nu o sa fie ultima data cand fac asta, pentru ca sunt o luptatoare si am puterea sa ma ridic mereu si mereu. Nu ma poti bate la propriul meu joc, cel putin nu in aceasta viata. Mi-as dori sa nu citesti niciodata aceste randuri, stiu ca in ochii tai eu par penibila, imatura, nebuna si dulce intr-un mod ciudat. Scriu… acum scriu tot ce-am simtit candva si n-am fost in stare sa pun pe hartie. Scriu, pentru ca e tot ce pot sa fac, cuvintele sunt tot ce am.

Reclame

Jocul nostru


Eu nu te iubesc,
Tu nu mă mai iubeşti.
Minţim, renegăm orice sentiment.
Ne-am pierdut într-o dragoste oarbă,
Cuvintele au devenit peste noapte
Jucăriile noastre,
Interpretăm diverse fapte,
Orice ar fi, nimic nu ne stă în cale
Căci noi ne potrivim
Şi ştim amândoi că
Nu ştim să iubim.
Încă mă întreb…
Când o să ne despăţim?
Când o să uităm tot ce a fost?
Când o să încetăm sa jucăm
Acest joc fără de folos?
De-aş putea să renunţ,
Să uit, să-mi ţin capul sus
Şi inima de leoaică-n frâu.

 

Simt, traiesc si mor.


Să lăsăm trecutul în urmă, să uităm cine suntem şi cum ne-am cunoscut, ce am clădit, din ce ne-am înfructat. Nu vreau să uit, dar trebuie să te uit că te-am cunoscut vreodată, trebuie pentru a nu te îndepărta. Am făcut prea mult rău acum nu ştiu ce să folosesc să-l curăţ şi să las loc doar pentru amintiri frumoase din lumina razelor de soare. Viaţa mi-a arătat prin tine ce înseamnă fericirea, mi-a luat-o, învăţându-mă că fericirea nu e pentru orice, e greu de păstrat iar şanse multiple la ea cu greu primeşti. Îmi cer scuze dar nu pot să regret ceea ce am făcut, pot doar să regret ceea ce nu am făcut. Să regret că nu am ştiut să apreciez şi să iubesc. Sufletul vrea linişte, inima te vrea pe tine, creierul ştie că nimic nu este aşa cum trebuie să fie. În povestea noastră nu există final, e prea devreme să te pierd şi e prea târziu să te pot lăsa să pleci. Privesc spre cer şi mă întreb dacă mai simţi măcar un sfert din ceea ce simţeai cândva pentru mine, mă întreb dacă şi tu priveşti spre cer întrebându-te nedumerit dacă eu mai însemn ceva pentru tine. Te caut cu privirea zi de zi printre feţe nemaîntâlnite, însă nu te găsesc. Te ascunzi? Îţi e frică de ceea ce simţi, te simţi rănit? E orgoliul sau nepăsare? E iubirea sau doar mângăierea? Să-mi auzi gândul, să trăieşti prin mine ca să poţi să simţi greutatea care îmi apasă sufletul, să simţi ce simt eu şi să te vezi prin ochii mei cum te văd eu, ca pe un rege pentru zei, să simţi ce simt eu când îţi aud numele şi în fiecare parte a zilei să visezi, să devii şcenarist, compunând şcenarii care devin speranţe, speranţe atârnând de un fir de aţă, singurele care te mai ţin în picioare şi nu te lasă să cazi în genunchi. Blesteme! Ştiam că o să retrăiesc ce am trăit în trecut. Mi-a fost teamă de acest moment… însă ce e timpul?  Prezentul e trecut iar trecutul e viitorul, prezent intr-o zi. Şi ştiu că nu trebuie să fiu fericită pentru a trăi, trebuie să simt pentru a putea trăi. Nu vreau să mor, căci moartea e plictisitoare. O să mor doar atunci când o să refuz să visez, să urasc sau să iubesc, să mă mint în speranţe, să mă tem, să îmi condamn vina. Lasa-mă să simt ca să trăiesc şi să nu mor.