Arhive etichetă: oglinda

Fericirea!


Înainte de toate o să încep prin a da definiţia din dex a cuvântului cheie: FERICÍRE ~i f. 1) Stare de mulțumire sufletească deplină. 2) Stare de satisfacție deplină. ◊ Din ~ datorită unei împrejurări favorabile. [Art. fericirea; G.-D. fericirii] /v. a ferici.

Dacă tu vrei să fi fericit,e uşor să fii.Eu când sunt fericită,uit de mine,mă bucur de moment.În primul rând pentru a fi fericit trebuie să înveţi să apreciezi ce ai.”Teenage Drama Queen” a apreciat momentele grele prin care a trecut,fără acele momente  nu ar mai fi persoana din ziua de azi şi ar fi fost slabă.A aprecia nu înseamnă a te mulţumi cu atât,aprecierea te ajută să realizezi ce ai,de ce mai ai nevoie şi unde te aflii,în ce capitol din viaţa ta ai ajuns.E 4 dimineaţa,ar trebui să dorm.Frăţioru mai mic m-a trezit neintenţionat.Îl văd cum doarme.Măcar el.Ar trebui să fiu nervoasă pentru faptul că mi-a stricat somnul?Nu!Văd partea bună din toată povestea,acum pot să scriu la lumina unui bec pricăjit care îmi aduce aminte de vechii mari scriitori.Mi-am transformat coşmarul în vis.Mă simt bine şi sunt fericită.Ar trebui să îţi pui câteva întrebări “pe tine ce te face fericit?”,răspunde-ţi.

Set de întrebări:

  1. Vrei să fi fericit?
  2. Ce te opreşte să fi fericit?
  3. De ce nu iti faci viata mai usoara?
  4. De ce nu apreciezi lucrurile mărunte?
  5. De ce vezi partea cea rea şi nu pe cea bună?

1.Trebuie să fi sincer cu tine.Eu am încercat să mă păcălesc,dar nu a mers aşa.Mă minţeam că vreau să fiu fericită,dar nu vroiam,încă simţeam gustul durerii,devenise desertul fiecărei părţi din zi.De aceea trebuie să te simţi pregătit pentru fericire.

2.Trecând de prima întrebare eţti pe drumul cel bun.Tu,eşti propriu tău stăpân.Nimeni şi nimic nu te poate oprii din ceea ce vrei să faci sau să fi.

 

3.Deoarece cu toţii facem greşeala de a complica lucrurile simple,avem nevoie de un antidot.Eu l-am găsit pe al meu!Dorinţa de simplitate.Chiar şi artiştii odată cu experienţa încep să aprecieze simplitatea.Nu uita,esenţele tari se ţin în sticluţe mici.

4.Lucrurile mărunte,detaliile fac diferenţa.

5.Oamenii tind să verifice mereu ce nu e în regulă şi uită de ce e bine.Încearcă să vezi partea plină a paharului,o să vezi diferenţa şi cum partea rea se face din ce în ce mai transparentă.

Reclame

Octombrie de dimineata.


M-am trezit intr-o zi de octombrie, 6 octombrie. Toamna acestui an este atat de placuta. Un cosmar patetic m-a trezit la ora sapte. Diminetiile sunt uluitoare! Imi place sa extrag tot ce este mai bun din orice situatie. Daca in viata nu esti optimist, viata te ingroapa sub doi metrii in pamant cu tot cu papuci, fie de un brand faimos sau nu. Primul lucru in fiecare dimineata e telefonul. Trei apeluri nepreluate si un mesaj. O sa lamuresc mai tarziu si problema asta. Aseara am adormit la unsprezece. Eu, eu care sufar de insomnii de cand ma stiu. Ma privesc in oglinda iar in oglinda zaresc un chip implinit si cuprins de aura dimnetii. Cafeaua a dobandit un gust ciudat. Cineva mi-a schimbat cafeaua, cu siguranta, cafeaua mea din fiecare dimineata nu are acelasi gust. gandul imi e departe, la tot ce-i mai frumos pe aceasta lume. Sunt o visatoare, o condamnata a fericirii artificiale. Lumea e un loc atat de frumos, trebuie doar sa inveti sa traiesti, sa descoperi paradisul. Nu-ti inchide poarta sufletului, las-o larg deschisa! Priveste inainte si uita de realitate. Viseaza! Viseaza maret! Doar visand poti sa obtii fericirea.

 

Rasaritul soarelui


„With the venomous kiss you gave me I’m killing loneliness! „(H.I.M) – iar cântecul se opreşte. Sinful, somnoroasă se trezeşte. E sâmbătă dimineaţa, ceasul bate spre ora patru şi douăzeci de minute. Tânăra priveşte spre geam doar cu un ochi. Răsăritul soarelui e aproape. Încalţă vechii papuci de casă, îşi acoperă faţa cu mâinile timp de cinci secunde iar apoi trece de două ori,cu greu, mâna prin părul castaniu şi murdar care îi ajunge până peste umeri. Îşi târâie pantalonii de pijama multi-color până în faţa oglinzii din baie. Îţi priveşte chipul parcă supt de oboseală, decorat cu cearcăne şi urme negre de fard. Se priveşte în oglindă din toate unghiuriile căutându-se… dar nici urmă de ea. Suspină… se uită din nou în oglindă, expresia feţei o trădează, nu spune nimic dar pe chipul ei se citeşte doar teamă. Tacticos îndepărteză fardul de pe tot chipul ei delicat. Nici nu apucă să respire că ochii îi sunt aţintiţi în oglindă. Tenul îi este curat însă nu se regăseşte în ceea ce vede. Se îndreptă spre bucătărie unde îşi pregăteşte, stângace, o cană de cafea. Timp de 666 de zile îşi serveşte cafeaua din aceeaşi cană, se trezeşte cu „With the venomous kiss you gave me I’m killing loneliness! ” , timp de 666 de zile a privit în fiecare dimineaţă răsăritul soarelui şi scrie pe o coală de hârtie roşie, în fiecare dimineaţă un cuvânt reprezentativ pentru fiecare zi iar asta înainte să de-a ochii cu lumea reală. Deschide fereastra, se sprijină în coate pe pervaz şi priveşte, singură, răsăritul soarelui.  Divin! Dar cel pe care îl aşteaptă, întărzie să apară.  Ea e Sinful, săraca copilă blestemată.

Iubirea


Lumea iubeşte,dar nu ştie ce înseamnă iubirea.

Dicţionarul spune IUBÍRE, iubiri, s. f. Faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste pentru o persoană de sex opus; relații de dragoste; amor, iubit1. ♦ Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva. – V. iubi.  Oare asta e?Sentiment de dragoste?Afecţiune?Sentiment de dragoste pentru sexul opus??Asta înseamnă că nu pot iubi o fată ca şi cum aş iubi un băiat.Nu încurajez relaţiile de acelaşi sex,doar spun că nu e nimic anormal.Nici dicţionarul nu cunoaşte definiţia iubirii.Ce spun oamenii?Oamenii se ataşează unii de alţii,ajung obsesivi şi uită să iubească.Să iubeşti înseamnă mai mult decât un sentiment de ataşare , decât atracţia fizică.Iubirea înseamnă sacrificiu,atracţie fizică dar şi mentală,sentiment puternic de atasare,respect,încredere,gelozie,sinceritate şi fericire.Iubirea e simplă,noi o complicăm.Aruncăm vina asupra ei pentru toate eşecurile noastre din acest capitol.Oricine a făcut asta măcar o dată,recunoaşte,chiar şi tu.Singura vină fiind a ta.

Toamna


Incepusem o chestie si as vrea sa stiu parerea voastra,merita sa continui?Am o groaza de idei dar sunt nelamurita,nu stiu ce ar trebui sa fac,daca merita.

Este dimineaţa unei zi de toamnă..o dimineaţă care anunţă furtunos sosirea bătrânei ierni care-şi ascunde şireată colţii printre pricăjitele raze de soare aflate pe cerul de un albastru senin,cum îmi place mie.Răsăritul soarelui este partea mea favorită dintr-o zi şi motivul bine întemeiat pentru a ma trezi cu noaptea în cap.Un zâmbet prostesc îmi domină pe buzele cărnoase şi umede.Privesc răsăritul soarelui preţ de câteva momente de pe fereastra din lemn vechi,de culoare maro deschis a umilei mele locuinţe care îmi oferă o privelişte nu prea interesantă spre autostrada principală.Atât de fericită fără a avea un motiv anume,stau pe fereastră cu o ceaşcă  albă,din porţelan sculptat,în mâna dreaptă,sorbind blând ceaiul fierbinte dar incredibil de aromat încât papilele mele gustative profită pe deplin de savoare,aflat în splendidă ceşcuţă.Privesc spre nicăieri cu ochii mici.Zăresc o umbră!Şi imediat după ea un misterios bărbat,totuşi arătos care nu poate trece neobservat ,făcând-uşi apariţia de după colţul străzii prăfuite dar atât de pustii la această oră de vârf.Trece nepăsător cu un aer încrezător şi cu privirea fixată înainte chiar pe sub geamul meu.Vântul provocat de o maşina lucioasă,argintie îi flutură strălucitoarea podoabă capilară asemenea în reclamelor la şampoane,oferindu-i o aură provocatoare.Mă întreb cine e acest personaj fermecător,de unde vine,cu ce scop şi care îi este drumul?Intr-o clipă afurisită de neatenţie,involuntar,subliniez „involuntar”,aplecându-mă pentru a îl privi mai minuţios,scap eşarfa care-mi acoperea gâtul muşcat.Era eşarfa mea preferată,cea multi-colorată,care-mi mângâia mereu pielea cu grijă,eşarfa atent parfumată cu cel mai ales parfum de trandafir dulceag.În acest moment îmi doresc să prind aripi,să zbor pe fereastră în recuperarea acesteia înainte ca un fir din alcătuirea sa să atingă mizerabilul trotuar.Întâmplarea,dar mai ales culmea ironiei face ca mult iubita mea eşarfa să ajungă în braţele subţiri ale necunoscutului.Glumeşti?Cum e posibil?Hmm..să fie mâna destinului?Ahh!E bine de ştiut că în următoarea secundă obrajii mei prind uşor culoarea ameţitorului mac.Mă retrag înainte să fiu observată de acesta,de pe fereastra nu foarte înaltă.În graba mea copilărească mă lovesc dur cu capul de partea de sus a ferestrei şi uit mirobolanta ceaşcă  cu deliciosul ceai pe fereastră.Bărbatul caută cu ajutorul privirii,mirat,provenienţa delicatului material textil,care sunt sigură că şi lui îi încântă privirea,după care îşi continuă drumul împreună cu eşarfa mea îmbătat de parfumul care o acoperă.Nu cred că m-a zărit.Dar dacă a făcut-o?Ar trebui să încetez,mă port ca un copil,îmi spun uitându-mă în oglinda imensă de pe peretele verzui a camerei,care mă face să par mică.Nu-mi pot explica reacţia mea de adineauri.În principiu,a fost un accident,puteam sa-l rog să mi-o înap..dar cum să fac asta?Cum să-i vorbesc fără a nu parea o copilă?Obrajii îmi ard ca focul,inima îmi bate cu o intensitate înfricoşătoare,sunt confuză,acel sentiment ciudat prinde din nou avântul de care avea nevoie şi sincer,vreau să cred că e imposibil să mi se întâmple tocmai mie aşa ceva.Nu,nu acum!Mă simţeam bine aşa cum am fost până acum aproximativ zece minute.Eram liniştită acum sunt agitată,eram fără nici un gând acuma îmi e plină fruntea de şerpi  şi ochii de dorul lui.De dorul unui necunoscut cu chip angelic.Îmi strârneşte amuzamentul această întâmplare dar parcă mă face şi să  plâng.Ce pot să fac?Ma gândesc dacă o să-l mai revăd vreodată dar mai ales mă gândesc la ce se gândeşte el acum.Rămân în genunchi,privindu-mă-n oglinda pe care am murdărit-o instinctiv cu rujul de culoarea sângelui făcând un semn de întrebare pe toată suprafaţa oglinzii.Adorm pe podeaua rece dar mă trezesc în următoarele cinsprezece secunde cu o dorinţă nebunească.Simt,simt că trebuie să mă îndrept spre parcul situat in mijlocul oraşului.Cu ochii mari,mă ridic sprijinându-mă-n mâini şi cu paşi grăbiţi mă îndrept spre şifonier.Îl deschid.Proastă mişcare!Toate hainele au năvălit peste mine asemenea valurilor pe mare în timpul tornadelor.Recunosc,sunt dezordonată.Şi ce?Nimeni nu a spus că asta e o crimă.Prin urmare mă scufund în grămada de haine şi pornesc în căutarea celei mai potrivite ţinute pentru o plimbare prin parc.Prind cu mâna dreaptă o cămăşuţă de culoare maro inchis din caşmir care îţi gâdilă uşor pielea şi blugii cei simpli,skinny care completează cămaşa aleasa pe care o să le îmbrac cu ocazia spontanei ieşiri.Mă zbat să ies dintre mormanele de haine spunându-mi în gând că şifonierul trebuie ordonat,aşa nu se mai poate.Ajung la cutiuţa cu bijuterii,ochii îmi sunt atraşi de lănţisorul din argint cu pietricele pretenţioase primit de la fostul iubit.Era un nemernic drogat dar il iubeam.Oftând şi dându-mi ochii peste cap în amintirea lui îmi pun lanţul,apoi în graba mă machiez deloc strident,îmi iau geanta de pe pat,pantofii din lac şi ies pe uşă aprinzându-mi cu sete o ţigară.Mă strecor în mulţimea aflată pe strada,arunc zâmbete in stânga şi în dreapta,mai trag din când în când din ţigara şi mă îndrept spre parc fără nici o grabă.Mă aşez pe malul unui râu aflat în apropiere,parcă aşteptând ca  ceva să se întample.Sunt încântată de frumuseţea naturii care mă înconjoară.Zâmbesc,zâmbesc şi din nou zâmbesc,inspir aerul curat şi exclam fără nici o reţinere „Ah!Aer curat,sănătate pură!Ce bine mă simt” dar sunt întreruptă de un miros de parfum bărbătesc,plăcut.Mă ridic şi încerc să găsesc provenienţa mirosului.La o distanţă de aproximativ şase metrii se afla nimeni altul decât misteriosul bărbat care plecase cu eşarfa mea.Mă fac roşie realizând că el se îndreptă spre mine cu paşi minuţioşi.Îmi îndrept privirea în altă parte în timp ce inima îmi sărea din piept şi ascult cu atenţie suntetul paşilor lui din ce în ce mai intenşi.Linişte!Ce se întâmplă?Dintr-o dată în jurul meu murmură sfioasă doar natura,unde a dispărut el?Întorcându-mă să aflu,rămân surprinsă de faptul că el defapt se oprise în spatele meu.-Salut! Îmi spuse el încrezător cu zâmbetul pe buze.Îl privesc adânc în ochii şi cu jumătate de gură îi răspund:

-Salut..

-Îmi cer scuze dacă te-am deranjat dar..te-am zărit şi cred că am ceva ce îţi aparţine.

-Poftim? Îl întreb mirată.

-Da..te-am recunoscut..de azi dimineaţă dacă îţi mai aduci aminte,cred că ţi-ai scăpat eşarfa  care surprinzător,spuse el râzând sfios,a ajuns la mine,te-am văzut preţ de câteva secunde după care nu ştiu unde ai dispărut,aveam de gând să ţi-o înapoiez în acel moment..chiar speram să te întâlnesc..

.Mă prefac că nu îl recunosc şi că nu aud ultima parte.

-Ah!Tu erai?Izbucnesc în râs. Deci..la tine mi-a ajuns..

-Eşarfa,desigur!Mă completează păstrându-şi încântătorul zâmbet după care îşi deschide fermoarul de la geaca neagră din piele care-i acoperă trupul,înapoindu-mi eşarfa scoasă din interiorul acesteia.

Galant îmi întinde eşarfa.Cu privirea aţintită-n pământ îmi recuperz pierderea profitând de situaţie intenţionat îl prind uşor de mână.Mă simt mult mai bine şi am impresia că mi-am recăpatat obraznicia dinainte să-l văd.

-Mersi..Nu am reţinut cum te cheamă?!

-Îmi cer scuze,am şi uitat să mă prezint,eu sunt Kazimir.

-Sunt încântată să te cunosc Kazimir,eu sunt Amy.Probabil el nu îşi dădea seama cât de sincere sunt aceste cuvinte.

-Uite,eu sunt nevoit să plec,dar dacă doreşti ne putem vedea intr-o zi dimineaţă,am putea să ne bem cafeaua împreună, ce ştiu şi eu,putem servi un croissant crocant dar mai ales să ne cunoaştem în adevăratul sens al cuvântului.

Râdem amândoi de micuţa glumă făcută de el la final după care îmi întinde o carte de vizită.Faţa mi se lumină.Cineva,acolo sus,mă iubeşte.

-În regulă! Salut!

Mă salută şi el la rândul lui privindu-mă în ochi şi parcă spunându-mi că nu ar mai vrea să plece,ar dorii să stea cu mine,pe malul râului,privind apusul soarelui împreună şi adormind unul pe altul ca doi nebuni.Buzele îmi sunt înţepenite pe modul de a zâmbii,deci,zâmbind îl privesc cum pleacă în fugă spre apus.Corpul sau atletic se ghidează după placul inimii lui,părul creţ în bătaia vântului iar umbra sa loială îl urmăreşte tăcută pas cu pas.În drumul meu spre casa goală care mă aşteaptă privesc parcă cu greu la „darul” primit.Cert e că nu ştiu nimic despre el,îmi este un străin,ironic,un străin cunoscut iar acest gând mă distruge.Măcar de aş ştii înota.Mă înec în amalgame de sentimente.Sunt o iubitoare de frumos  ,Kazimir e tot ce mi-aş putea dori de la un bărbat la suprafaţă,dar ce se află în interiorul său contează cel mai mult.Mă trezesc dintr-o dată în faţa casei mele.Îmi caut cheile în geantă,răscolind ca un cutremur,în final le găsesc.Rămân uşor surprinsă,cât de repede am ajuns la domiciliu,nici nu mi-am dat seama,ahh,nici nu mi-a stat capul la drum,picioarele mele au prins creierul lor sau poate doar au urmat paşii lăsaţi în urmă.Intru în casă,îmi aprind o ţigara,Lucky Strike si îmi pun căştile în urechi în speranţa că,cântecele celor de la RHCP ,mă vor ajuta cum o fac mereu să iau cele mai bune decizii.Adorm pe patul moale îmbrăcat în alb,împreună cu scrumiera plină de chiştoace şi cu mp3-ul descărcat.În zori de zi mă trezesc,lenevind cu ochii în tavan şi cu gândul la el.Până la urmă ce am de pierdut?Mă hotărăsc să-l sun pe Kazimir şi să-i accept invitaţia la cafea.Telefonul îi sună dar,nu răspunde.Mă simt de parcă cerul cade peste mine!Tristă,stau în pat şi îmi regret gestul.Nu,nu trebuia să îl sun,clar, nu trebuia să fac asta,unde mi-a fost capul?Îmi repet de zeci de ori în minte.O lacrimă a îndrăznit să-mi traverseze lin obrazul neted.Privesc spre ecranul telefonului,la numărul lui..tresar!Dintr-o dată telefonul sună.Ce?Kazimir?Răspund ştregându-mi lacrimile de la ochi,surprinsă dar mai ales fericită.

-Salut,Amy!Îmi cer mii de scuze,eram la duş când tu..

Îl întrerup entuziasmată,încercând să-i dau impresia că nu sunt disperată.

-Ohh,o nimica toată!Nu-mi făceam griji,eram sigură că eşti ocupat şi de aceea nu-mi răspunzi.

-Mă bucur în acest caz.Deci..te-ai hotărât să ieşim nu-i aşa? Spuse el cu puţină nesiguranţă în voce.

-Da,m-am gândit că mi-ar prinde bine o plimbare de dimineaţă şi un însoţitor.

-S-a făcut!Ne vedem la opt si un sfert sub geamul tău.

Aprob şi râdem împreună de locul întâlnirii noastre.Până la urmă se pare că minunatul Kazimir stăpâneşte simţul umorului,ceea mă încântă la un bărbat.Amintirea poveştii cu fereastra îmi aduce îndată zâmbetul gingaş pe buze.Cum ar fi fost dacă nu eram în acea dimineaţă pe fereastră,dacă eşarfa nu-mi aluneca,aterizând în braţele dragului meu Kazimir,dacă el nu-mi vorbea pe mal,dacă povestea se incheia în momentul în care mi-a înapoiat eşarfa sau dacă rămâneam atunci pe geam?Doamne,nici nu vreau să-mi imaginez.

Ochi inselatori


Ţi-aş arăta o oglindă în momentele în care mă priveşti să vezi ce taine ochii tăi îmi şoptesc. Îmi spui că mă doreşti fără să realizezi, în adâncul sufletului tău nu mai lasă să plec. Nu vrei să te las singur pe aleea pustie, printre ceaţa care parcă ne pătrunde prin oase şi ne ingheaţă complet. Ochii. Constant te trădeaza, pe mine la beatitudine mă condamnă. Nu eşti singurul pe care privirea îl trădează, de asemenea ochii mei strălucesc divin la amintirea momentelor petrecute împreună, la amintirea chipului şi poveştiilor tale. Am atât de multe să-ţi spun dar cred că esenţialul deja l-ai aflat, e de ajuns !

O dimineata



Trebuie să mă trezesc…trebuie… încă dorm. Telefonul mă anunţă că am primit un mesaj. Deschid ochii pe jumătate, îmi închid telefonul şi casc. Cu chiu şi vai mă ridic din pat şi mă îndrept spre oglindă. Îmi privesc chipul. De nicăieri răsare o umbră. Îmi face cu mâna, gesticulează isteric, nu inţeleg ce vrea să-mi transmită, chiar nu ştiu ce vrea. Visez? Am nevoie de-o cafea. În drum spre bucătărie mă împiedic de un jurnal vechi şi prăfuit pe care îl alung din calea mea cu ajutorul piciorului drept. În cutiuţa arginte unde se adăposteşte cofeina care mă trezeşte puţin la realitate se află un sau o… ce e asta? La naiba cu dimineaţa asta! Ignor această ciudăţenie şi mă conving că e doar imaginaţia mea bogată şi lipsa de somn. Îmi pregătesc cafeluţa, mă aşez la masă şi privesc fermecată pe geam cum soarele răsare. Se anunţă a fi o zi frumoasă, o ti de care nu mă pot bucura de curând. Mă gândesc la ce s-a întâmplat cu mine. Îmi aplec capul, nu-l mai pot ţine drept, mă frământă atâtea gânduri… privirea îmi e aţintită în ceaşca cu cafea şi observ din nou umbra care mi-i s-a arătat în oglindă. Mă panichez şi vărs cafeaua involuntar în saltul meu brusc de la măşuţa de cafea. Peste tot e numai cafea! Pe podea cafeaua capată forma umbre. Zbier şi fug repede la baie, îmi dau cu puţină apă pe faţă. Speriată mă uit în oglindă şi vad cum prin spatele meu tece un fulger alb-albastru care îmi străpunge coastele delicat, fără a lăsa urmă şi cu atât mai puţin durere. Ce se întâmplă? De ce mi-i se întâmplă mie toate astea? Viaţa mea e din ce în ce mai ireală şi fără sens. Sunt stresată. Transpir. Realizez cât de mult m-am schimbat… mult prea mult. Nu mă mai recunosc! Dacă asta e ceea ce urmărea umbra să-mi spună? Acum ştiu că nu avea inteţii rele ci doar bune. Un sentiment inexplicabil îmi mă anunţă că umbra e sufletul meu. Sufletul meu a încercat să capete o formă pentru a îmi vorbi, pentru ca eu să înteleg că această schimbare trebuie bine primită. Are dreptate! Nu pot rămane neschimbată, nu pot să rămând la fel când toţi cei din jurul meu se schimbă pe zi ce trece. Îmi pun capul pe pernă, vreau să adorm până mâine dimineaţă când sigur mă voi trezi cu alte idei despre viaţă.