Arhive etichetă: vis

Cum să crești un vis


Demolez pereți și despart continente
când am un vis, nimic nu mă oprește
căci distrug tot ce-mi iasă-n cale,
visele mele au prioritate,
le construiesc ca pe baraje
și le cresc ca pe plante.
Le scot la lumină și le hidratez,
nu le las să se usuce și le îndrăgesc,
demolez pereți și despart continente
când am un vis, nimic nu mă oprește
căci eu iubesc visele care devin realitate.

Reclame

Vindecare


Mă scufund în fiori, mă înec în speranţe, ochii-mi oglindesc sufletul, buzele complotează împotriva minţii şi te cheamă, nebunele… obrajii roşii ard, adierea realităţii trezeşte conştiinţa. Ne vindecăm de răutate şi iubim, ne alinăm dorul şi singurătatea monotonă. Glasul şters e din ce în ce mai tăcut, doar ochii ghidaţi de suflet şi corpul de vis încarcă dorinţa. Soarele e pe cer, grandios se înalţă, iubirea noastră e la început şi învaţă de la soare să se înalţe şi totodata să revină în fiecare dimineaţă. Luna se arată încântată şi ne umple de viaţă. Venus ne înconjoară. Jupiter n-are nici un drept. Mercur îşi încearcă puterea, înconştienta de neputiinţa sa, doreşte iubire dar n-o mai poate avea.

Bibliotecara


La marginea oraşului e situată timpuria bibliotecă unde femeia cu faţa palidă, bolnăvicioasă şi ferită de razele soarelui îşi plimbă corpul micuţ printre rafturile înalte şi pline cu cărţi de toate dimensiuniile, minuţios aranjate chiar de ea. În urma sa dansează când în stânga, când în dreapta bucata de material subţire, purtată pe post de fustă care-i ajunge până-n pământ;e precum o mireasă izolată care-şi conduce trena pretutindeni. Ochelarii mari şi borcănaţi îi acoperă jumătate de chip, mascând subtil ochii obosiţi. Cu zâmbetul pe buze primeşte pe oricine în lumea ei, entuziasmată de orice fiinţă care-i păşeşte pe uşă. E dulce şi firavă, nu poate răni nici măcar un vârf de creion, este dedicată oricărei forme de artă şi iubeşte absolut tot, în lumea ei urătul nu există, totul e frumos şi plăcut. Se mişcă încet şi tacticos în aşa fel încât fusta vişinie lungă care o acoperă toată de la brâu în jos, tricoul bej care-i protejează pieptul aproape plat şi frizura de băieţel de clasa a patra nu o dezavantajează, emană o feminitate aparte, asemănată cu primăvara. E divină şi inteligentă, calmă şi mereu neliniştită. Ascultă în fiecare dimineaţă păsărelele cum cântă şi se bucură de fiecare şoaptă murmurată de acestea. În fiecare zi, spre apus, se aşează la măsuţa din lemn de stejar de lângă geamul pătrat şi decojit de vopsea, cu vedere spre oraş şi serveşte o cană de cafea aşternându-şi fiecare gând în aburii licorii, lăsându-le să se evapore în acelaşi timp în spaţiu. Seara îşi aprinde o ţigară în timp ce citeşte romane şi scrie poezii. Armonie, esenţă, puritate. Ea nu numără zilele, nu citeşte orele, se bucură de fiecare moment şi trăieşte fără graniţe sau limite de vârstă. Chiar dacă chipul şi corpul o trădează, sufletul îi e jucăuş precum sufletul unui copil, iar inima îi e plină de iubire precum a unei adoleşcente îndrăgostite pentru prima dată. Când pătrunzi în lumea ei nu poţi trece cu vederea aerul vechi care domină încăperea, mobilierul select şi căldura cu care te învăluie ajutându-se doar de privire. Nebunia te conduce la ea, dorinţa păcii te copleşeşte iar acest loc este tot ce ai nevoie pentru a duce o viaţă de boem. Bibliotecara… ar vrea să fugă departe de această linişte care o nelinişteşte. A renunţat la cel pe care îl iubea, doar ca să menţină pacea în lumea sa. Şi-a sacrificat împlinirea pentru o altă viaţă. Bibliotecara… ar fugi în lume doar ca să-i mărturisească dorul şi setea de el. Îl iubeşte mai mult decât l-a iubit cu ani în urmă, în fiecare parte a zilei tot mai mult. Ar fugi… dar ea îl aşteaptă la marginea oraşului căutând în fiecare zi, spre apus, chipul lui plăpând condus de un caracter cum rar întâlneşti pe acest pământ. Îl iubeşte şi îi strigă cu disperare numele în fiecare vis din noapte dar nu îndrazneşte să se lase condusă de durere, îşi calcă pe inimă pentru cealaltă iubire a ei, pentru artă. Simte intensitatea fiecărei foi scrise, pată de culoare sau a fiecarui sunet.

Joc de carti.


Dulci dimineţi, razele soarelui calde, cafea amară, viaţă picantă. Vise aruncate într-o valiză, pierdute pe drum. Puritate condusă de tot ce-i rău. Inconştienţă, nepăsare, curaj, adoleşcenţă. Nu întreba, trăieşte şi află răspunsul. Renunţă la ce nu ai nevoie, nu mai contează, mergi mai departe. Luptă şi obţine ceea ce-ţi doreşti. Când ai nevoie de pauză nu te oprii, continuă. Când nu ai nevoie de o pauză, opreşte-te pentru o secundă, priveşte în jur. Nu lăsa sentimentele să te doboare, nu lăsa oamenii să-ţi fure fericirea. Ajută fără să ceri nimic în schimb. Ascultă cu atenţie sau nu asculta deloc. Orice mişcare are un rost. Lucruri simple, subconştientul le ascunde şi le transformă în instincte. Digeră termite cu zâmbetul pe buze şi ucide, distruge orice îţi stă în cale. Tratează viaţa ca pe un joc de cărţi. Joacă-ţi cărţile pe care le ai, incearcă-ţi norocul, fiecare mişcare o afectează pe următoarea, trăieşte clipa, joacă întotdeauna cu cărţile pe faţă.

Parerea lui Mihu despre 14 februarie


Pentru o clipă vreau să uit că dragostea există. Fără dragoste soarele pe cer răsare, luna la apus v-a continua să-mi bată în fereastră ca în fiecare seară, nu e nimic tragic. Mi-am pierdut inocenţa, nu mai agreez indiferenţa, ignor textele trase de păr.

Ziua îndrăgostiţilor e aproape iar greaţa, lin, stomacul îmi străbate. La ce să mă aştept de la scumpul meu iubit? Eu nu vreau nimic romantic. Sincer m-am săturat să văd în fiecare an tipi pe stradă cu inimioare ,flori, ciocolată şi tot felul de câcaturi plictisitoare. Asta nu e romantism ,nu e dragoste, e PENIBIL! Dragostea trebuie să fie amuzantă, frumoasă, nu materială ci spirituală, comodă, divină, ideală!

Asta e perioada când curv… fetele sunt  în căutare de proşti care să le scoată în oraş. Iar voi, proştilor, chiar pune-ţi botul. De ce pana mea vă purtaţi ca nişte pi2de? ŞI DE CE VĂ CREDEŢI PI2DE DOAR O DATĂ PE AN? De 14 februarie îşi ia pu-la-la-la-la concediu? Dacă o faceţi, faceţi-o în fiecare zi, o dată pe săptămână sau pe lună disperaţilor. Vă da-ţi drept mulţumite şi pline de gingăşie pentru că uite, bă, puţă ăsta m-a scos la o prăjitură şi mi-a facut cadou două bile care când le strângi zic „I love you”.

O să închei cu un citat a unei femei cu un mare caracter: „Atâtea fiţe pentru toate panaramele din lume”-Zăvoranca.

Balta are peste


Poţi să mă acuzi şi tu şi mă-ta că nu te iubesc sau nu te-am iubit, tu ştii, puţin îmi pasă, uite d-aia nu mai fut eu lăcuste la noapte. Balta e plină de peşte iar eu am o undiţă pentru fiecare specie. Eşti molău? Ai zburat. Eşti mai lame decât o lamă când vine vorba de trecutul tău? Te-ai cărat. Faci pe super eroul cu mine? Îmi e ruşine să umblu cu oameni care îşi poartă chiloţii peste pantaloni. De obicei ţin în geantă puţină Kryptonită, precum ţin babele usturoi pentru a alunga  spiritele rele. Te îmbraci în roz ca o pizdă proastă? Nici să nu te mai văd. Fumezi dar pici în cur de la 2 fumuri şi te încumeţi la băutură dar te pun în cap 2 beri? Vorbim când mai creşti. Nu te da ce nu eşti. Iar dacă eu zic că mergem „acol” tu trebuie să te impui şi să zici cu tot testosteronul dobândit: „Ba nu! Mergem pe aici!”. Degeaba eşti chipeş, o păpuşă de băiat în cazul în care caracterul tău lasă de dorit. Poţi să fi visul oricărei femei pe o rază de 800km, dacă mie mi se pare că ceva scârţâie *nu e vorba de pat, perverşilor* nu mă uit în urmă.

Ura


Mă simt pierdută între dimensiuni,între viaţă şi moarte,între vis şi realitate.Ce simt eu pentru oameni nu coincide cu nimic.Izolare!Perioada neagră dintre anotimpuri e chiar aici.Mă ucide lent şi tacticos.O să ajung rece,dacă încă nu am ajuns,rece precum un cadavru vechi de două nopţi.Imagini sumbre îmi întunecă viziunea unei lumi mai bune şi calea spre lumină.Sângele unui criminal înainte de crimă îmi curge prin vene,copleşindu-mi mintea şi fapta.Ura fierbe înauntrul meu.E un sentiment intens şi periculos.Iubesc ura.Mă face să mă simt vie.Paradox!Lumea se împarte în paradoxuri.Paradoxul e echilibru iar lumea funcţionează numai în echilibru căci echilibrul înseamnă perfecţiune.Totul se leagă iar eu mă aflu în echilibru,căci urăsc din tot sufletul.