Story: Viata ca un scenariu


tumblr_mj410ujHlP1rssvpoo1_500

Ştii cum e cu iubirea? Crezi că nu există sau pur şi simplu nu îţi pasă, nu te interesează acest aspect al vieţii. Te trezeşti în fiecare dimineaţă, ştiu, ai vrea să mai dormi puţin, să opreşti timpul pe loc şi să-l porneşti atunci când eşti odihnit şi când ai puţin chef de viaţă, cât să-ţi faci o cafea şi s-o înghiţi pe grabă, cât să fumezi, poate, şi-o ţigară între timp. Am auzit că timpul e relativ dar eu ştiu sigur că timpul e necruţator. Nu iartă şi e într-o continuă mişcare, fie că îţi place sau nu, fie că ai vrea să-l derulezi înainte, să-l pui pe pauză sau să-l derulezi înapoi. Timpul e o melodie pe care trebuie să dansezi, o melodie infinită, nemărginită cu mii de sunete , unele mai încântătoare decât celelalte, fiecare sunet îţi aduce o amintire, în spatele fiecăruia se află o poveste. Nu, nu te poţi opri din dans, căci de fiecare dată când îţi permiţi o pauză şi te refugiezi, cu ochii obosiţi, într-un colţ retras de pe ringul de dans, mori câte puţin. Există dimineţi când nimic nu are sens şi nimic nu te mai motivează să deschizi ochii, ai putea să mori cu o mare nonşalanţă, ar fi tot aceiaşi ”chestie“ pentru tine, oricum lumea ar continua să-şi plătească taxele şi copiii, cu siguranţă, n-ar înceta din jocul lor copilăresc. Însă te chinui, te trezeşti, cobori din pat, urmezi rutina pas cu pas şi la finalul zilei, obosit şi fără chef, trist şi secat de viaţă te pui în pat, în patul care seară de seară e tot mai rigid, mai incomod şi dormi, dormi fără vise, cu gânduri şterse. Într-o altă dimineaţă ceasul răsună mai tare ca de obicei, te trezeşti mai uşor. Ai un sentiment , ştii că ceva, înauntrul tău sau în lume, s-a schimbat. O rotiţă învârte un mister. E ca aerul. Te hrăneşti cu el, ştii că e prezent dar nu-l vezi, nu-l înţelegi. Devii tot mai agitat şi vrei să simţi că trăieşti, vrei să evadezi, să dansezi… să-ţi fie vânete picioarele, ochii grei, mâinile bezmetice, fruntea transpirată iar mintea împăcată şi sufletul renăscut din propria-i cenuşă.

Trec ore, mai trec si zile, trec chiar luni întregi… tu eşti tot agitat şi tot fără speranţă. Adormi târziu în noapte îngropat în gânduri vrăjite, gânduri care simţi că nu sunt ale tale. Eşti treaz, lumea îţi pare mai clară pe retină. O ştii, n-o cunoşti, dar o vezi în fiecare zi când mergi spre muncă. E ca o rază de soare, străluceşte din înăuntrul fiinţei ei spre exterior, chiar dacă e dimineaţă ea nu se teme să împartă zâmbete. Te întrebi de ce nu sunt toţi ca ea… desigur, e o întrebare retorică. Autobuzul soseşte, lumea se îngrămădeşte precum animalele flămânde pe-o bucata de pâine. Privindu-i zâmbeşti cu o jumătate de gură, ştii că o să ajungă cu toţii în acelaşi loc, nu înţelegi de ce se comportă atât de ridicol. Parcurgeţi îmrepună două staţii, tu de obicei cobori la a doua, ea rămâne nemişcată, privindu-te cu coada ochiului. Te întrebi dacă te-a observat sau dacă doar te priveşte din milă, te întrebi unde merge, la ce staţie se opreşte, dacă şi-a băut cafeaua… mai bine spus dacă este o băutoare de cafea iar în caz că îi place cafeaua speri ca într-o dimineaţă s-o gustaţi împreună, răpiţi de oboseala unei nopţi lungi. Eşti conştient că ţi-a invadat mintea doar cu câteva priviri pe furiş dar mai ales cu zâmbetele gingaşe care în orice secundă se pot transforma într-un surâs, un hohot, un sunet menit să avertizeze buna dispoziţie.

Lumea e o hartă, ea e X-ul care marchează comoara. La fel cum râşniţa macină boabele de piper, aşa îţi macina ea curiozitatea. Seara se risipeşte ca într-un abis, adormi. Razele soarelui îţi intră prin sticla de la geam în cameră şi din oglindă se reflectă în pupilă. Continui s-o priveşti de la distanţă, ea îţi întoarce privirea şi pe zi ce trece devine din ce în ce mai curajoasă şi încrezătoare în dulcile priviri care se strecoară printre populaţia obosită aflată între voi, căci jocul începe din momentul în care tu ajungi în locul în care v-aţi privit pentru prima dată, până când te cobori la a doua staţie. Nu mai rezişti tentaţiei. Azi este ziua în care îi vei vorbi! Te trezeşti hotărât, seara trecută te-ai pus să dormi mai devreme decât de obicei, te-ai gândit la fiecare detaliu şi oricum, alt gând nu puteai să dezvolţi căci lumea ta se învărte în jurul ei. Autobuzul opreşte la a doua staţie, tu stai neclintit. Din spatele autobuzului o priveşti, îi zâmbeşti cu jumătate de gură, ca şi cum ai fi auzit o poantă demnă de milă. Nu-ţi vine să crezi. Eşti în stare să-ţi abandonezi serviciul pentru o femeie? Să-ţi sacrifici reputaţia de angajat model? Nu te mai recunoşti şi-ţi place ce-ţi face, te readuce la viaţă, în sfărşit simţi că trăieşti dar eşti mult prea corupt de gânduri ca să realizezi. Ea mereu ocupă locul de la geam din dreapta, aflat la mijlocul autobuzului. Ce-ar fi lumea fără ea? Autobuzul e aglomerat, cu greu o zăreşti şi surprinzi cu palmele lipite de geamul murdar, uitându-se panicată la trecătorii care vin din direcţia opusă. Cu o expresie dezamăgită pe chip se scufundă în scaunul lovit de timp si, probabil, de trei generaţii. La capătul liniei coboară în ritm cu ceilalţi călători. În îmbulzeală, eşti mai aproape de ea ca niciodată, îi poţi simţi parfumul floral parcă condimentat cu puţină vanilie, poţi să-i auzi fiecare şoaptă nespusă. Mutându-şi buclele  cu două degete de pe umărul drept pe cel stând, te-a ginit însă n-a reacţionat în nici un fel dar tu eşti foarte, foarte, foarte sigur că ai văzut-o zâmbind în acel moment. Ruşinat de situaţie, îţi apleci privirea cu speranţa că odată cu privirea o să te poţi strecura prin podeaua autobuzului până în pământ, săpând tunele de evadare către jungla de beton. Se clatină dintr-o parte în alta, e nerăbdătoare şi pusă pe fugă. Poate suferă de claustrofobie. Ce poate fi mai groaznic decât, tu fiind un om viu şi aparent sănătos, să te trezeşti într-un coşciug în care nici măcar nu eşti singur, căci e plin de oameni trişti, părăsiţi de vlagă. Ea coboară, tu cu paşi mici îi calci pe urme. Eşti într-o ipostază în care nu te-ai fi putut imagina vreodată. Ai vrea s-o strigi pe nume, s-o opreşti, dar ea e ca timpul, trece rece, nepăsătoare şi cu o bizară exactitate. N-o mai urmăreşti şi rămâi pe loc timp de cinci secunde.

– Hey! Opreşte-te!

Însă ea continuă să meargă mai departe, probabil nici nu te-a auzit. Începi să fugi şi cu sufletul la gură o rogi să se oprescă. Fata se întoarce nedumerită. Expresia ei face cât o sută de cuvinte, e confuză şi pe semne speriată.  Pe stradă nu mai e picior de om, cu excepţia omului de peste drum care sapă cu un toiag de lemn după comori în gunoiul altora. Acum e momentul tău! Fata s-a oprit, te aşteaptă. Şiroaie de transpiraţie îţi curg pe chip şi pe sub cămasă. Ajungi faţă în faţă cu ea. Tenul alb, ochii negri, buzele roşii ca dozele de Coca-Cola, părul blond şi ondulat… îţi pare mai clară ca niciodată. Cu ochii ei mari şi negri, plini de compătimire, te priveşte iar apoi izbucneşte într-un râs molipsitor şi râdeţi, râdeţi împreună, pentru prima dată simţi că eşti fericit. Eşti gată să-ţi încalţi pantofii pentru dans.

6 păreri la “Story: Viata ca un scenariu”

  1. Salutttttt. :* Mie personal îmi place mult. Aştept şi continuarea. Te rog să nu te superi pe mine, în ultima propoziţie ai mâncat o literă din cuvântul „piioarele”. O zi frumoasă să ai ! >:D< :*

    1. Nu ma supar, haha. Da, am observat si eu dar imi e lene sa corectez acum, chiar am observat si unele greseli de exprimare. Dar dupa o noapte alba am zis ca mai bine revin si corectez dupa un somn bun :D. Merci :3! Ma bucur ca iti place, chiar ma bucur :”>.

Parerea ta conteaza!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

A site about life – society and lifestyle choices.

%d blogeri au apreciat asta: